Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii si elevii se pregatesc pentru UE

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 28 septembrie 2006 ·

Directorii unitatilor de invatamant din Iasi vor fi antrenati pentru a putea obtine bani din fondurile structurale promise Romaniei dupa aderarea la Uniunea Europeana. Cel putin aceasta este intentia oficialilor de la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), care au anuntat demararea unei serii de cursuri organizate la Casa Corpului Didactic la inceputul lunii noiembrie. Conform planurilor ISJ, directorii unitatilor de invatamant vor fi initiati pentru a cunoaste "ABC-ul aderarii la Uniunea Europeana". Practic, dupa parcurgerea cursurilor, sefii scolilor ar trebui sa capete cunostintele minime pentru a realiza au proiect scolar care sa fie finantat din banii Uniunii Europene. La antrenamentul de baza pentru fondurile structurale vor fi invitate si alte cadre didactice care sa afle cum pot face proiecte. Cu aceasta actiune, reprezentantii ISJ vor sa pregateasca terenul invatamantului iesean, care trebuie sa se alinieze la cel european. Pentru elevi vor fi organizate mai multe evenimente, care au deja traditie, cum ar fi Saptamana Comenius, Primavara europeana sau Europa la liceu. "Vom trimite adrese in unitatile de invatamant prin care vom solicita desfasurarea de ore de informare si dezbateri care sa aiba in prim plan dimensiunea europeana", a declarat Camelia Gavrila, inspector general al ISJ. Trebuie precizat ca, in momentul de fata, in Iasi exista 29 de proiecte scolare, inca doua lingvistice, zece de dezvoltare, statistica ce situeaza scolile iesene pe locurile doi dupa cele din Bucuresti.

Directorii unitatilor de invatamant din Iasi vor fi antrenati pentru a putea obtine bani din fondurile structurale promise Romaniei dupa aderarea la Uniunea Europeana. Cel putin aceasta este intentia oficialilor de la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), care au anuntat demararea unei serii de cursuri organizate la Casa Corpului Didactic la inceputul lunii noiembr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 24 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 36 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°