Pugilistii de aur ai judetului Iasi • Radu Zarif si Traian Lupu au devenit campioni nationali la box, castigand finalele impotriva lui Suliman Elvis si respectiv Georgian Popescu • Este pentru prima oara in istorie cand doi boxeri ieseni devin campioni nationali in acelasi an • In plus, alti trei pugilisti din Iasi, Benone Marcu, Marius Cioclu si Ilie Florin, au cucerit medaliile de bronz • CSM Gladiatorul a castigat si trofeul pentru cel mai bun club dupa numarul medaliilor cucerite in concurs • La sfarsitul competitiei care s-a disputat in ultima saptamana la Iasi, presedintele Federatiei Romane de Box (FRB), Rudel Obreja, a remarcat organizarea ireprosabila a Campionatelor Nationale
Boxerii ieseni scriu istorie. Pentru prima oara in istoria boxului din Iasi, doi pugilisti ieseni au castigat titlul de campioni nationali in acelasi an. Radu Zarif si Traian Lupu, amandoi dublu legitimati la CSM Gladiatorul Iasi - SCM Bacau si pregatiti de antrenorii Dumitru Agavriloaiei, Constantin Dreer si Florin Butnaru, au cucerit medaliile de aur la Campionatele Nationale si au devenit cei mai buni pugilisti din tara la categoriile lor de greutate. Dupa cinci zile de dispute, care de care mai spectaculoase, sambata, la Sala Polivalenta, a fost programata gala finala, in care cele 11 categorii de greutate si-au desemnat castigatorii. Sub privirile presedintelui Federatiei Romane de Box (FRB), Rudel Obreja, Radu Zarif si Traian Lupu, incurajati de o mie de spectatori prezenti in Sala Polivalenta, au trecut peste emotii si au devenit campioni nationali.
Revansa lui Lupu
Mai intai a urcat in ring Traian Lupu, care in limitele categoriei 60 kilograme l-a intalnit pe Georgian Popescu, de la Petrom Petrolul Ploiesti. In fapt, finala de la 60 kilograme a fost o reeditare a partidei de la Centura de Aur, unde prahoveanul l-a invins la un