E vremea boncanitului cerbilor, cocosul de munte iese la al doilea tocilat, cel fals, cel care stabileste pentru cocosii de un an ierarhiile in poporul de gainuse. Sambata, dis-de-dimineata, am plecat spre Ceahlau cu profesorul Ioan Lascar, chirurg vestit si prieten. Si el, si eu, sub pretextul pustii care ramane cel mai adesea un neglijat toiag de sprijin, iubim natura si ne suim, o data, de doua ori pe an, in creierii muntilor, la un lat de palma de Dumnezeu, acolo unde iti poti reincarca, din generoasa oferta a tariilor, bateriile.
N-am mai urcat de mult in Moldova. Sosea incredibil de neteda, o semiautostrada cu jumatati de banda ajutatoare care ingaduie depasirile in forta, linii albe trase de curand. Lascar conduce fara cusur, iar eu ma delectez, fara griji, cu peisajul. Mergem, de la Buzau, tot cu viile in stanga, potop de ruginiu care se revarsa pana in buza soselei. Pe portativul spalierilor, struguri inca neculesi. Printre sarme se vad trebaluind podgorenii, la ceasul ravnit al culesului. In dreapta - miristi, porumburi neculese, lucerniere ca niste covoare verzi scoase de curand de la curatat. Profesorul a operat pana aseara si va mai opera "tocmai" luni dimineata. Scazand cele sase ore ale drumului la dus si apoi celelalte sase la intors, raman doua jumatati de zi pentru suit in munte si dialogul cu rasii, cerbii, ursii si pentru tras de oiste Carul Mare. E vremea boncanitului cerbilor, cocosul de munte iese la al doilea tocilat, cel fals, cel care stabileste pentru cocosii de un an ierarhiile in poporul de gainuse.
Inainte de Focsani, primul targ de struguri. Remorci din vremea ceapeului, carute cu roti de Dacia 1100, Dacii papuc, toate burdusite cu saci si lazi din care se revarsa ciorchinii negri sau aurii. Iarmarocul de struguri e o incantare. Nu l-am mai intalnit nici eu, care ma trag din podgorenii Prahovei (Valea Calugareasca, Deal