ING Bank Romania a lansat ieri, la Buzau, o serie de produse si servicii bancare pentru companii si pentru persoane fizice, in urma inaugurarii sucursalei sale din acest oras. "ING Bank aduce in Buzau profesionalismul si calitatea serviciilor unuia dintre cele mai prestigioase grupuri financiare din lume. Prezenta ING in Buzau va imbunatati cu siguranta climatul afacerilor din aceasta zona", a declarat Misu Negritoiu, directorul general al ING Bank Romania, prezent la inaugurare. ING Bank Buzau ofera companiilor toata gama de produse si servicii disponibile la nivel national, de la plati si schimburi valutare pana la credite, servicii de custodie si solutii de electronic si internet banking. Serviciile financiare pentru persoane fizice sunt oferite sub numele de Self'Bank. Prin intermediul acestui concept inovator, clientul nu mai este nevoit sa stea la cozi, ci isi poate gestiona fondurile proprii in functie de programul sau, sapte zile pe saptamana, intre orele 7,00 si 23,00. Acest lucru se concretizeaza in costuri mai scazute si economie de timp, in comparatie cu reteaua bancara clasica. Bancomat+ ofera clientilor posibilitatea de a depune sau retrage numerar in moneda nationala, precum si de a-si verifica soldul, intr-o zona perfect securizata. Multimat ofera o alta gama de operatiuni bancare, incluzand transferuri intre conturi, schimburi valutare sau obtinerea extraselor de cont. De asemenea, prin intermediul Multimat clientii pot sa isi achite facturile curente (telefon, gaze, electricitate) in cateva minute. In prezent, ING Bank are 22 de sucursale bancare, sucursala Buzau fiind a saptea lansata anul acesta. Pana la sfarsitul lui 2006, isi vor incepe operatiunile ING Commercial Finance, prima companie specializata in factoring de pe piata romaneasca, precum si ING Real Estate-Investment Management. ING Bank Romania a lansat ieri, la Buzau, o serie de produse