Am spus in repetate randuri ca fotografia ucide. Ca, fotografiata in insasi clipa in care paraseste arcul, sageata se imobilizeaza.
Nimic mai caraghios, afirma Barthes, decat stradaniile fotografului-portretist de a da "impresia de viu", incercarile lui de a-si pune "victima" in posturi "firesti". "S-ar zice ca, inspaimantat, Fotograful trebuie sa se lupte din rasputeri pentru ca Fotografia sa nu fie Moartea."
Aparatele de fotografiat de astazi, aparate ce ne permit sa capturam imagini intr-o fractiune de secunda, ne-au facut sa uitam ca fotograful este un maestru de ceremonii funebre. Obtinem o imagine intr-o clipa, fara a-l sili pe cel pe care-l fotografiem sa-si intrerupa activitatea. "Cat ai clipi din ochi". Or, pana nu demult, nu ti-era ingaduit sa clipesti in fata aparatului. Nici sa te misti. Priviti fotografia de sus (1), fotografie care a obtinut, in 1885, o medalie de aur si care se afla azi intr-una dintre colectiile Universitatii din Li?ge. Este o fotografie "de gen": un barbat citeste asezat pe canapeaua din biblioteca. Or, barbatul acesta nu a fost defel surprins de Guillaume Oury in timpul lecturii, ci a fost pus sa simuleze. Atat obiectele "neglijent" dispuse in cadru (mapa de desene sprijinita de canapea, bunaoara), cat si corpul barbatului, locul pe care-l ocupa (loc care nu e propice lecturii, dat fiind faptul ca sursa de lumina e sus in dreapta) etc. au fost minutios pregatite de fotograf pentru a da, vorba lui Barthes, "impresia de viu". Probabil ca, precum Henry Peach Robinson, precedesorul si inspiratorul sau, Oury a inceput prin a face un desen. Oricum ar sta insa lucrurile, e limpede ca barbatul din imagine nu traieste, ci se face ca traieste.
Cum se fac ca traiesc cei doi din fotografia de nunta (2) luata de pe pagina de Internet a unui cunoscut si interesant studio fotografic din Bucurestiul de astazi: in decorul neocl
