Ca fosti elevi care am cunoscut notiuni de uniforma, decenta, punctualitate, caiet de teme, lista de lecturi suplimentare, respect pentru profesori si alti cativa termeni, azi anacronici si cazuti in desuetudine, ne este greu sa intelegem actualul sistem de invatamant. Ne e greu sa ne inchipuim cum pot sa decurga orele in clase populate cu elevi care mesteca guma si pocnesc baloane, cu eleve excesiv fardate, ale caror decolteuri tind sa se suprapuna cu fermoarul blugilor, in clase unde din cinci in cinci minute suna cate un telefon mobil, iar expedierea de sms-uri e, fireste, mai importanta decat rezumatul “Noptii de Sanziene”, in clase unde negocierea pentru prezentarea temei ori trecerea notei in catalog sunt la ordinea zilei, in clase in care copiii sfideaza profesorul, ii ironizeaza de pantofii cu tocuri scalciate sau, dupa caz, fluiera admirativ ori adreseaza epitete de maidan vreunei june proaspat intrate in bransa purtatorilor de catalog. Dar, admitem, actuala generatie de copii e mai precoce decat a noastra, din anii ‘90. Insa nu reusim sub nici o forma sa fim de acord cu bagajul umilitor de minuscul de cunostinte cu care pleaca majoritatea acestor copii din scoala si cu faptul ca ei nu constientizeaza ca ar trebui sa se jeneze cu acest sfertodoctism. Auzisem, recent, o eleva in an terminal, aspiranta la cursuri universitare si cariera in jurnalism, ca singura carte pe care o citise este “una Padurea cu spanzurati, de nu mai stiu cine”. Prima reactie la o astfel de mostra de sinceritate nu exista, pentru ca ramai mut. Apoi te intrebi pana unde va mai fi lasat invatamantul romanesc sa decada? Si a cui e vina?
Agramatismul acesta acutizat - care caracterizeaza nepermis de multi copii si tineri - este generat, in egala masura, de familie, de profesori si de non-valorile promovate cu asiduitate in presa indeosebi vizuala.
Acasa, unii au parinti care au