Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar putea decide, astazi, in cadrul unei sedinte extraordinare, suspendarea din activitate a judecatoarei Rodica Marghescu, de la Tribunalul Timis, dupa ce a fost acuzata de procurorii DNA de fapte de coruptie. Potrivit unor surse judiciare, masura pe care ar urma sa o ia CSM in regim de urgenta vine ca urmare a faptului ca magistratul ar trebui maine, 10 octombrie, sa solutioneze dosarele ce i-au fost repartizate. Intre timp, insa, Rodica Marghescu a fost trimisa in judecata pentru abuz de functie, prin rechizitoriul intocmit la sfarsitul saptamanii trecute de DNA. Ea este acuzata ca a favorizat o firma de lichidari judiciare apartinand familiei sale. In calitate de judecator sindic, judecatoarea a fost desemnata sa supravegheze si controleze lichidarea averii a sapte agenti economici, cauze in care a numit preferential firma "Insolvency" SRL, unde asociata era mama sa, iar jurist fratele sau. Totodata, anchetatorii au stabilit ca societatea nu era inmatriculata la Registrul Comertului si nu detinea atestatul profesional impus de legislatia in vigoare, nefiind inscrisa nici in tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare Judiciara. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar putea decide, astazi, in cadrul unei sedinte extraordinare, suspendarea din activitate a judecatoarei Rodica Marghescu, de la Tribunalul Timis, dupa ce a fost acuzata de procurorii DNA de fapte de coruptie. Potrivit unor surse judiciare, masura pe care ar urma sa o ia CSM in regim de urgenta vine ca urmare a faptului ca magistratul ar trebui maine, 10 octombrie, sa solutioneze dosarele ce i-au fost repartizate. Intre timp, insa, Rodica Marghescu a fost trimisa in judecata pentru abuz de functie, prin rechizitoriul intocmit la sfarsitul saptamanii trecute de DNA. Ea este acuzata ca a favorizat o firma de lichidari judiciare apar