O grupare de traficanti de droguri a fost scoasa de pe piata, la sfarsitul saptamanii, de ofiterii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara. Reteaua, cu ramificatii internationale, care actiona pe relatia Olanda - Ungaria - Romania, a introdus in tara ecstasy, hasis si marijuana, droguri plasate pe piata din Timisoara. Intr-o prima faza oamenii legii l-au depistat pe dealerul local, care era folosit pentru comercializarea drogurilor indeosebi in Complexul Studentesc din Timisoara. In cateva luni de filaj, plecand de la dealer-ul C.V., de 24 de ani, din Timisoara, au fost identificati si ceilalti membri ai retelei - C.N. de 36 de ani, O.G. de 26 de ani, E.V. de 37 de ani, F.F. de 29 de ani, si L.J. de 44 de ani, toti din Timisoara.
In perioada iulie - octombrie 2006 drogurile au fost aduse in tara ascunse in interiorul unor autoturisme. Banii obtinuti in urma comercializarii drogurilor mergeau inapoi in sus pe filiera, pana la cel mai inalt nivel. O parte mica din castig era retinuta de ceilalti membri ai retelei, capul filierei stabilind procentul din banii obtinuti in urma vanzarii drogurilor care ii revenea fiecarui traficant.
Joi dimineata ofiterii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara l-au prins in flagrant pe dealerul local, in timp ce incerca sa comercializeze 20 pastile ecstasy. Imediat mai multe echipe de politisti, in componenta carora au intrat si cainii antidrog Rubens si Cora, au descins simultan in opt locuinte ale suspectilor. Astfel, au fost capturate 100 de comprimate ecstasy si mai multe doze de hasis si marijuana. Pastilele erau procurate din Olanda la pretul de 30 de eurocenti/bucata, fiind comercializate consumatorilor la pretul de 15 euro. La cantitatea de 100 comprimate ecstasy traficantii obtineau un castig de aproximativ 1.500 de euro.
Sase dintre liderii retelei au fost arestati viner