Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obuzele lui Tofan

Publicat in Jurnalul, luni 9 octombrie 2006 ·

In perioada in care se de-rula contractul de schimb cu Armata, la firma Tofan Steel au ajuns si tuburi de artilerie, desi acestea sunt materiale strategice gestionate foarte strict, conform reglementarilor inter-nationale. Gelu Tofan, patronul firmei, chiar nu isi ex-plica astazi cum s-a intamplat acest lucru. Astfel, cazul aflat acum in atentia procurorilor DNA se complica. Patronul Tofan Grup, Gelu Tofan, considera ca afacerea incheiata cu Ministerul Apararii prin care furniza cauciucuri contra masini uzate a iesit prost pentru firma sa. Chiar nu isi explica faptul ca de la Armata au ajuns si tuburi de artilerie in contul masinilor vechi, desi aceste deseuri au un regim aparte. Exista indicii ca aliajul special a ajuns in Bulgaria, iar cazul aflat astazi in atentia procurorilor DNA se complica.

Jurnalul National: De cand au inceput discutiile dintre dumneavoastra si Ministerul Apararii pentru contractul de schimb? Gelu Tofan: Vreau sa precizez, in primul rand, ca eu nu am fost implicat nici in negocieri si nici in derularea contractului. Contractul s-a nascut in urma unor discutii dintre oamenii de la Armata, cei care se ocupau cu achizitia anvelopelor si cei care vindeau anvelope la vremea respectiva si colectau carcase pentru resapare de la Tofan. La vremea respectiva, vorbim de anul 1999 si inceputul anului 2000, Armata era intr-o criza de lichiditati, probabil ca intotdeauna, dar atunci era mai greu ca oricand. Din ce am auzit ulterior, atunci se pregatea tehnica pentru trimis in teatrele de operatii, vezi Bosnia, si deja se faceau pregatiri pentru admiterea in NATO. In urma discutiilor dintre cei amintiti s-a convenit ca s-ar putea rezolva livrarea de anvelope catre Armata contra fier vechi. Aceasta procedura a fost condusa in permanenta de Armata si s-a trecut la discutarea contractului. Draftul de contract a fost initiat si propus de catre Armata

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 5 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 5 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 4 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 7 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 2 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Ce bani vor primi elevii cu medii de 10 la Evaluarea Națională și la BAC – Guvernul a aprobat sumele

HotNews acum 11 ore
74 de de absolvenți ai clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea națională în sesiunea din acest an vor primi câte 2.000 de lei și 80 de elevi care au obținut media 10 la Bac vor primi câte 5.000 de lei, a anunțat miercuri Mihai Constant

Fostul atacant italian Salvatore Schillaci a murit la vârsta de 59 de ani

HotNews acum 10 ore
Cel mai bun marcator și jucător al turneului final al Mondialului din 1990, Salvatore Schillaci (Toto) a fost tratat de câțiva ani pentru cancer la colon, scrie Golazo.ro. Fostul atacant italian a murit miercuri. El era internat din 9 septembrie la

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

13°/26°