Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"The Economist" ne considera saraci si corupti

Publicat in Romania Libera, marți 10 octombrie 2006 ·

Romania si Bulgaria nu sunt pregatite sa adere la UE, considera revista britanica "The Economist", care sustine ca ambele tari sunt sarace si au probleme cu coruptia. Din acest motiv, starea de spirit este mohorata printre membrii UE, odata cu apropierea datei de 1 ianuarie 2007. Cand vorbeste despre saracie, "The Economist", care proclama "Sfarsitul odiseii europene", nu uita sa-i pomeneasca pe agricultorii romani. Desi economiile celor doua tari cunosc o crestere accelerata (7% in Romania, 6% in Bulgaria), venitul national pe cap de locuitor se cifreaza la o treime din media europeana, fiind inferior celui din statele care au aderat in 2004. Iar spiritul comunitar este, de asemenea, la cote scazute. O preocupare serioasa este nivelul scazut de pregatire al functionarilor publici, care sunt prost platiti si, deseori, corupti. In ambele tari, coruptia se manifesta in primul rand in serviciile vamale. Dar si in sistemul sanitar mita a devenit o rutina. Totusi, exista diferente de la o tara la alta. "Romania, cel putin, are vointa de a-i urmari in justitie pe politicienii corupti, gratie unui ministru al Justitiei curajos si fara apartenenta politica, Monica Macovei. In Bulgaria, acest proces abia a inceput", scrie publicatia. De altfel, coruptia in Bulgaria este o sursa bogata de exemple pentru revista britanica. Este citat cazul unui investitor strain care avea probleme si caruia un ministru de la Sofia ii spune: "Obstacolele in aceasta tara pot fi mari sau mici. Prietenul potrivit le poate face mici. Ar trebui sa-l cunosti pe dl Pavlov" (individul cu acest nume va sfarsi pana la urma impuscat intr-unul din "nenumaratele asasinate gangsteresti ramase nerezolvate"). O mare problema este, la sud de Dunare, coruptia din Justitie. Cat despre premierul Serghei Stanisev, se spune ca este un "baietas" si ca "adevarata putere nu se afla in biroul primului ministru, ci la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 11 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 13 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 6 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 13 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 13 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 8 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°