Decizia presedintelui de a-l numi pe George Maior la sefia SRI si stagnarea in jurul celor 22 de procente a reactivat gruparile din PSD. Lupta pentru putere se reia cu puteri sporite, caci cel care va conduce partidul in perioada de dupa 1 ianuarie 2007 va trebui sa faca fata alegerilor, anticipate sau nu. Preconizatul congres nu are alta motivatie.
Acolo ar trebui sa se clarifice o data pentru totdeauna cine conduce de fapt partidul si in ce directie o ia acesta. Mircea Geoana nu a reusit pana acum transarea chestiunii: nu a avut nici forta si nici sprijinul necesare.
Penduland intre diferitele grupuri de interese, intre populism si europenism, abordand cand cautatura taioasa a unuia ce se vrea lider, cand tricoul rosu si zambetul crispat al unui Iliescu ceva mai tinerel, Geoana a ratat si a dezamagit. Revolutia binelui s-a impotmolit la aperitive, promisa generatie 2008 s-a pierdut in peisaj, iar curatenia in partid s-a facut doar de ochii soacrei electorale.
Nici macar stampila de partid a coruptilor nu s-a decolorat, dovada pozitia fruntasa ocupata in mai toate sondajele de opinie. Frisonat de perspectiva unei aripioare iliesciene sau a unei rebeliuni a baronilor sefi de filiale, noul lider nu a cutezat sa se delimiteze de personaje ca Stanoiu, Nastase, Mitrea, Dan Ioan Popescu, Oprisan sau alti stricatori de imagine si de vistierie.
Cu toate acestea, timpul a lucrat in favoarea lui Geoana. Sub presiunea excursiilor in familie la DNA si a dosariadei, unii au trebuit sa-si stranga bagajele in tacere si sa ia tiptil drumul spre alte zari. Demisiile sunt o binecuvantare pentru PSD, singura lor hiba fiind aceea ca nu au fost impuse de conducerea partidului.
Marea realizare a lui Geoana in aceasta perioada este atragerea unei sustineri hotarate din partea grupului de la Cluj, strategia Maior-SRI fiind o mutare deci
