Zeci de mii de pelerini se vor inchina la Sfanta Parascheva • Si anul acesta, marea sarbatoare crestina a adunat credinciosi din toate colturile tarii, care au venit la Iasi cu speranta ca rugaciunile lor catre Cuvioasa Paraschiva vor fi ascultate • "Sfanta Paraschiva a fost cea care m-a indreptat spre credinta; simteam ca este in fata mea si imi calauzeste drumul", a spus o batrana venita tocmai din Galati, amintindu-si de primul ei pelerinaj la moastele Sfintei
In aceasta saptamana, de la zi la zi, a crescut numarul credinciosilor care au vrut sa se inchine la moastele Sfintei Paraschiva, inainte de aglomeratia care se produce, mai ales in ziua de 14 octombrie. Randul propriu-zis s-a format incepand de ieri dimineata, cand toata lumea care a participat la procesiunea dedicata scoaterii moastelor din Mitropolie s-a asezat apoi la rand. Acestora li s-au adaugat alte cateva sute de pelerini care au venit la Iasi cu trenurile de noapte. Astfel, dimineata, imediat dupa terminarea ceremoniei, numarul credinciosilor care formau randul era de circa 5 mii. Fata de alti ani insa, nu a fost foarte aglomerat, spre amiaza numarul pelerinilor pastrandu-se constant. Situatia se va schimba incepand de azi si culminand cu ziua de maine, perioada in care este preconizat ca vor sosi cei mai multi dintre pelerini. Ca si in alti ani, marea sarbatoare crestina a adunat credinciosi din toate colturile tarii, care au venit la Iasi cu speranta ca rugaciunile lor catre Cuvioasa Paraschiva vor fi ascultate.
Credinta izbavitoare
Gestul unei batrane de a imparti sticle de plastic celor aflati la rand pentru aghiazma sau mir i-a impresionat pe multi dintre credinciosi. Fapta este cu atat mai mult de admirat cu cat aceasta venise tocmai de la Galati cu tot cu sticle. Judecand dupa vesmintele negre, oamenii au crezut ca este o calugarita de la o