Titlul unei scrieri a mele ce a apărut la 12 iulie 1993 în Editura Cartea românească şi care nu s-a bucurat de nici cea mai mică atenţie, nici din partea criticii, nici a publicului, deşi ea intră în rândul referirilor de bază la literatura română veche (în ce priveşte importanţa subiectului).
De vreo luare aminte, cât de cât, nu se bucură nici măcar din partea criticii celei mai docte, pe care nu o citesc decât, eventual, familia autorului, vreun amic, plus autorul însuşi, de obicei un autor tobă de carte, dar, per total, plictisitor.
In sinea mea, trebuie să mai spun că mă aşteptam să ia act de această carte măcar comicii de la t.v., autorii de cuplete vesele de tot felul, mai cu seamă amatorii noştri de ţigănii autohtone, deşi era vorba de doi dintre marii clasici români, Ion Neculce şi autorul Poemei noastre naţionale, Tiganiada, Ioan Budai Deleanu...
Sigur, nu mă aşteptam eu să ia în seamă cartea mea modestă o editură atât de distinsă ca Honestas de sub direcţia marelui iezuit Janalău, cu aspectul lui cârlionţat şi doct.
Un monarhist... dar constituţional. După cum reiese şi din textul Poemei:
Dă-i celui mai înţelept om... un bici să ne mâne - strigă Janalău în plin sobor, - încotro va vrea, ca pe nişte boi, şi pe urmă el tot a mâna să învăţă uitând de a trăgătorilor greaţă... (perfect!) adică de greaţa noastră comună a tuturor ce tragem înhămaţi la căruţa statului...
Acest director lăeţ, ori goleţ, cârlionţat, zic, al Editurii Honestas - care, tare aş fi vrut să ia niţel în seamă cartea asta a mea comentând acţiunile sale şi ale semenilor săi, în frunte cu viteazul Tandaler, ori subtilul Parpanghel, cere ca şefii să nu fie numiţi pe veci, ci schimbaţi din când în când, din poruncitori să devină şi ei ascultători; traiul cel bun să nu-i strice şi peste alţii să se ridice... @N_P