Odata ajuns la "Suliti", mai sus de Podeni, cuprinzi cu privirea intreg plaiul din nordul Mehedintiului, o zona intinsa, pe cat de frumoasa, pe atat de saraca. Intalnesti aici asezari ce-si pierd vechimea in negura vremii si gospodarii stramtorate, cu glie putina si stearpa, in care rodul muncii e refuzat de catre brazda trasa si azi cu plugul de lemn pe stancile varoase. Satenii, oierii care au pastrat actul de nastere al Bucurestiului, apasati de multe nevoi, rostesc intr-un fel aparte durerile mostenite din generatie in generatie. De cand se stiu, ei sunt crescatori de oi si capre si mai putin de cornute mari, dar si lucratori in padure. Cei mai in varsta iti spun cu mandrie ca inainte numarul animalelor era incomparabil mai mare fata de cel de astazi si ca pasunile pipernicite, exploatate nerational, s-au degradat in timp. Dupa statisticile care nu reusesc sa evadeze din tiparele agriculturii socialiste, cu cele 33.189 hectare de pasuni localizate in cele 18 comune rasfirate in dreapta Motrului, pana la apa Bahnei si pana sus, in golurile alpine, zona pare bogata. Dand crezare statisticilor, totul este bine: circa 70.000 de oi si capre si aproape 18.000 de taurine cresc astazi la conacele azvarlite pe culmi. Realitatea este insa un strigat de alarma mult mai strident decat in cazul unui atac al lupilor la stana. Astfel, in Plaiul Closani indeletnicirea de baza isi pierde nu numai din traditie, ci si din importanta economica. Cauzele declinului se cunosc, dar masurile pentru inlaturarea lui intarzie. Pe drum de istorie Dupa Topolova, Podenii sunt aproape. O lumina nehotarata, inselatoare, rasfrange in drumul stramt. De jur-imprejur, nici un zgomot. Numai din cand in cand suflarea vantului trezeste in aceasta uriasa alauta un sunet ca al marii involburate. Pe alocuri, cate o cascada fosneste matasos in fundul prapastiei, revarsand grabit o apa rece ca gheata. De