Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gimnastii nostri, nerabdatori sa inceapa "dansul"

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 14 octombrie 2006 ·

Campionatele Mondiale de gimnastica de la Aarhus, Danemarca, competitie-"mamut" la care s-au inscris 1.250 de sportivi, incep astazi cu prima parte a calificarilor concursului masculin. Cei sapte reprezentanti ai nostri - Marian Dragulescu, Razvan Selariu, Flavius Kocsi, Daniel Popescu, Dan Potra, aflat potrivit parerilor specialistilor in mare revenire de forma, Robert Stanescu si Marius Berbecar - vor evolua chiar in aceasta seara in a cincea subdiviziune, ultima a celei dintai zile, si vor incepe la cal cu manere. Alaturi de romani, in subdiviziunea a cincea vor mai concura reprezentantii Canadei, Egiptului, Frantei, Elvetiei si ai unui grup mixt din Columbia, Irlanda si Yemen. Chiar daca Stanescu si Berbecar participa in premiera la un concurs de asemenea anvergura si au emotii uriase, atmosfera din lotul nostru este excelenta. Gimnastii romani au inceput sa-si intre in mana dupa primul antrenament pe podiumul de concurs, efectuat in urma cu doua zile, si sunt nerabdatori sa inceapa "dansul". "Baietii nostri nu s-au prezentat rau la antrenamentul oficial, in ciuda faptului ca nu erau suficient de acomodati cu elasticitatea aparatelor. Pe podium, acestea se comporta diferit, in sensul ca sunt mai putin rigide, dar pana la ora concursului cu siguranta baietii se vor obisnui cu ele", ne-a spus ieri Adrian Stoica, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, prezent la Aarhus. "Debutantii sunt putin speriati, cu atatea vedete in jurul lor, dar am incercat sa ii convingem ca nu trebuie sa se lase impresionati si sa se concentreze sa nu greseasca. De altfel, toti gimnastii nostri stiu deja ca este esential sa-si prezinte propriile exercitii cu cat mai putine ratari, in primul rand pentru a ne clasa in primele opt locuri, pentru a intra in finala, iar sanse exista", a comentat Adrian Stoica. Cat despre fapul ca elevii lui Dan Grecu & Co vor evolua in ultima subdivi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul continuă loviturile în Gaza. Washingtonul insistă ca Hamas să accepte planul israelian de încetare a focului

News.ro acum 2 ore
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a îndemnat duminică gruparea islamistă palestiniană Hamas să accepte planul israelian de încetare a focului în Gaza, unde Israelul îşi continuă loviturile, relatează AFP. "Secretarul de stat a salutat dor

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum o ora
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 35 minute
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum o ora
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum o ora
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Afişări planuri cadastrale - 3 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Unitatea Administrativ Teritorială Racoş, judeţul Braşov, anunţă afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul 26, conform art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu mod

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Înscrierile pentru sesiunea de vară a Examenului de Bacalaureat încep luni. Probele scrise vor fi susţinute în prima săptămână din luna iulie

Mediafax acum 11 ore
Înscrierile pentru Examenul Naţional de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni, 3 iunie. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile vineri, 7 iunie, cu două săptămâni mai devreme decât restul elevilor şi cu o să

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 9 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 9 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

17°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°