Un prieten al celebrei cântăreţe trăieşte în Bucureşti Cesaria Evora a dus o viaţă modestă până la 43 de ani, când a devenit celebră. Atunci când a putut să îşi cumpere fără grijă o pereche de pantofi, a ales să fie aceeaşi divă desculţă de la început.

L-am cunoscut pe Frederico da Luz Tavares la Bucureşti, într-un birou luminos din clădirea Agenţiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport. Nu e un lucru tocmai obişnuit să întâlneşti un locuitor al insulei Capo Verde pe strada Vasile Conta, în Bucureşti. Domnul Tavares a venit în România la studii în urmă cu 30 de ani şi... a rămas. Acum este antrenorul echipei României la wado-karate. Sentimentul pe care l-am avut de la începutul discuţiei a fost că îi face mare plăcere să povestească despre prietena sa de o viaţă... Cesaria Evora. Cuvintele sale nu schiţează portretul unei dive capricioase, cu o viaţă punctată de crize şi tumult. Este doar cel al unui om care, în ciuda celebrităţii, şi-a păstrat capul pe umeri. Cesaria provine dintr-o familie foarte săracă, ca multe altele din Capo Verde. Până la 44 de ani a cântat în acelaşi mic oraş, Lombo, cam de dimensiunea Berceniului, îmi explică domnul Tavares, gata să se plieze sistemului meu de referinţă. Era cunoscută, apreciată, dar nu celebră. Febra Cesaria Evora nu era deloc previzibilă în destinul tinerei chelneriţe. După moartea partenerului său, Cesaria trebuie să îşi întreţină singură cei trei copii. Se angajează chelneriţă într-un bar şi devine o prezenţă obişnuită, cântând, cu o ţigară aprinsă în colţul gurii şi câştigând minimul necesar pentru a-şi întreţine familia. Moşteneşte talentul tatălui ei, un pianist cunoscut în Capo Verde şi Portugalia, şi începe să cânte în corul orfelinatului unde mama ei a fost nevoită să o înscrie. În însorita insulă, înclinaţia spre muzică este un lucru obişnuit şi vine inclusiv din fervoarea cu care aceşti oameni ştiu să