Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naivitatea costă

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 16 octombrie 2006 ·

Săcelenii aşteptau oarecum rezervaţi partida de sâmbătă cu Dunărea Giurgiu, fiind convinşi că vor avea în faţă un adversar extrem de incomod. Totuşi, elevii lui Fery Bajko sperau să obţină prima victorie după cinci etape, mai ales că oaspeţii veneau după un meci jucat miercuri la Modelu Călăraşi. Din păcate, însă, scenariul a fost acelaşi ca în ultima partidă jucată pe teren propriu, egalul cu FCM Câmpina. Gaxdele au început timorat partida şi după doar 5 minute oaspeţii puteau deschide scorul, dar bara în prima fază şi Amamoo în a doua au făcut ca tabela să rămână nemodificată. Mai mult, în minutul 17, la o fază extrem de bine legată, Pandele centrează de pe partea stângă şi Foca îi ia faţa lui Ene şi deschide scorul, acelaşi atacant fiind protagonistul unei reluări extrem de spectaculoase, dar mingea a ocolit milimetric vinclul oaspeţilor. În minutul 27, acelaşi Foca, la cel mai bun meci din acest sezon, este tras în careu de Santmari şi centralul Drăgănescu indică punctul cu var. Pandele nu greşeşte şi săcelenii iau un avantaj de două goluri. Până la pauză, ostilităţile s-au desfăşurat la centrul terenului, la cabine intrându-se cu scorul stabilit de Pandele.

Actul secund a fost unul de coşmar pentru gazde. Speriat parcă de penalty-ul acordat gazdelor în prima repriză, arbitrul începe recitalul. Faulturile pe bandă rulantă în apropierea careului lui Amamoo, deciziile la limită luate toate împotriva oaspeţilor au dat aripi oaspeţilor, care au pus stăpînire totală pe joc. La doar şapte minute de la reluare, în urma unei lovituri libere de la 17 metri, Ciocârlan îl învinge pe Amamoo şi îi aduce pe giurgiuveni în joc. Cheia partidei s-a jucat la 2-1. Foca primeşte o pasă în adâncime, dar este oprit total eronat de asistentul care a semnalizat aiurea pe parcursul întregii partide. De aici şi până la egalare a fost doar o chestiune de timp. Gazdele, fără experienţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 58 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 24 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

UPDATE - Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, trimişi în judecată / Doi dintre ei sunt în arest preventiv. În cazul celui de al treilea nu a fost identificat locul în care se ascunde

News.ro acum 16 minute
Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricula

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 42 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 58 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum 40 minute
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Comitetul Executiv al FRF: Data de desfăşurare a Supercupei României a fost modificată / Alte decizii al CEx

News.ro acum 42 minute
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, modificarea datei de desfăşurare a Supercupei României. Astfel, meciul dintre campioana FCSB şi câştigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va avea loc la 4 iulie, în loc de 6 iulie. Decizia de modifi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°