Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Întâiul pelerin al ţării" s-a băgat în faţă la moaştele Sf. Parascheva

Publicat in Adevarul, luni 16 octombrie 2006 ·

Oamenii obişnuiţi au aşteptat 14 ore, Băsescu a sărit rândul cu ajutorul SPP oficiată de ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

La Sfânta Liturghie a participat, spre surprinderea miilor de credincioşi, şi şeful statului, Traian Băsescu, sosit la Iaşi cu o seară înainte. Înconjurat de SPP-işti, Băsescu a dat mai întâi mâna cu pelerinii, întrebându-i cum le merge şi făcând poze cu admiratorii. După aceasta s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva. Puţin după ora 9, preşedintele a intrat în catedrală, unde era aşteptat de toţi participanţii la slujbă, preoţi şi politicieni. În urma şefului statului, jandarmii au închis uşile, nepermiţând accesul nimănui.

Timp de mai bine de două ore, şeful statului a asistat la slujbă. Deşi se grăbea să ajungă la Bucureşti, Băsescu nu a avut curajul să plece. În timp ce soborul de 50 de preoţi săvârşea Liturghia, preşedintele părea, la un moment dat, că nu mai are răbdare.

"M-am rugat pentru binele oamenilor…"

La coadă la moaştele Sfintei Parascheva, credincioşii au stat mai bine de 14 ore. A fost nevoie chiar şi de intervenţia ambulanţei, în câteva zeci de cazuri de leşin, datorat oboselii şi frigului. La un moment dat, când, după această aşteptare istovitoare, pelerinii erau aproape de raclă, între credincioşi şi Dumnezeu s-a interpus…SPP-ul. Aceasta pentru ca "întâiul pelerin al ţării", aşa cum îl numise pe Băsescu, cu câteva minute mai înainte, ÎPS Daniel, să se poată închina. În tot acest timp, cât preşedintele Băsescu a stat în faţa raclei, unii credincioşi se plângeau că "am stat ore întregi în frig, iar el vine aşa, peste noi…". "M-am rugat pentru toate cele bune, şi pentru oameni, şi pentru noi toţi", a mărturisit Băsescu. După acest moment, SPP-iştii au permis reluarea obiceiului ce durează de sute de ani: închinarea credincioşilor în faţa sfintelor moaşte.

Prezenţa lui Traian Băses

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 16 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 8 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 9 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 2 ore
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°