Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Diaconescu este presedinte pentru ca asa a vrut Geoana

Publicat in HotNews, luni 16 octombrie 2006 ·

Documente:

Alegerea lui Diaconescu

(16.10.2006) WMV

La presiunile lui Mircea Geoana, noul presedinte al comisiei de aparare din Senat a devenit Cristian Diaconescu. Grupul parlamentar PSD din Senat a votat de doua ori in aceasta problema, si, de fiecare data, Diaconescu si contracandidatul sau, Mihail Popescu, au avut acelasi numar de sustinatori.

Saptamana trecuta, la prima tentativa de alegere a urmasului lui George Maior la sefia Comisiei de aparare din Senat, cei doi candidatii au obtinut cate 14 voturi. La reluarea discutiei, ieri, votantii au fost mai multi, dar impartiti tot in doua tabere egale: 19 la 19.

Pentru transarea bataliei, liderul PSD, Mircea Geoana a intervenit si a cerut numirea in functie a lui Cristian Diaconescu. Geoana le-a reamintit luni colegilor sai ca senatorul Diaconescu a fost desemnat de staff-ul central al partidului ca fiind persoana cea mai potrivita pentru a ocupa functia vacantata de George Maior.

"Suspansul a continuat. Daca saptamana trecuta am avut un vot egal de 14 la 14, astazi am avut un vot egal de 19 la 19. A castigat Cristian Diaconescu pentru ca, dimineata, Biroul Permanent National a facut o recomandare grupului nostru si, in conditiile respective, neputand decide prin vot democratic, recomandarea Biroului a primat", a explicat surazator Geoana.

In ciuda faptului ca favoritul sau a pierdut functia, Ion Iliescu nu s-a aratat suparat, fiind mai degraba multumit ca i-a aratat inca o data lui Mircea Geoana ca oamenii sai inca au sustinere in partid. In schimb, Mihail Popescu a plecat suparat de la intalnirea de grup, refuzand sa faca declaratii de presa.

Nici Cristian Diaconescu nu a iesit surazator din intalnirea grupului parlamentar, fiind vizibil deranjat de votul colegilor.

El a preferat sa-si verse supararea pe predecesorul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 14 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 16 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Ministerul Economiei, acord cu un producător american de drone militare şi civile

Mediafax acum o ora
Acordul, semnat în cadrul Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°