Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua decenii de inchisoare pentru doi recuperatori

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 19 octombrie 2006 ·

Adrian Mogos • Dupa ce s-au plans ca au primit trei ani de inchisoare pentru comiterea mai multor infractiuni foarte grave, printre care trafic de droguri si de arme, Constantin Dodii si fiul sau au primit ieri o pedeapsa totala de 20 de ani de inchisoare din partea judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi • Avocatul Adrian Mogos sustine ca a fost vorba despre o inscenare pusa la cale de niste rivali din lumea interlopa, insa judecatorii nu au luat in considerare aceasta varianta

Dupa ce judecatorii de la Tribunalul Iasi l-au condamnat pe basarabeanul Constantin Dodii la executarea unei pedepse de trei ani de inchisoare, si pe fiul sau Vadim la aceeasi pedeapsa, ieri, magistratii de la Curtea de Apel Iasi le-au marit pedepsele celor doi. Ambii au primit mai multe pedepse, care, cumulate ajung la 20 de ani de inchisoare. Din aceasta pedeapsa totala, acestia vor fi nevoiti sa execute cinci ani. Initial, acestia au fost nemultumiti de pedeapsa acordata de Tribunal, au apelat la ajutorul avocatului Adrian Mogos, insa se pare ca au avut ghinion pentru ca magistratii de la Curtea de Apel le-au marit pedepsele. Toata aceasta poveste a inceput in primavara anului 2005, atunci cand inspectorii vamali de la Sculeni i-au gasit pe cei doi in ilegalitate si i-au dat pe mana procurorilor. Din datele furnizate de procurori, pe data de 5 aprilie 2005, Constantin Dodii, in varsta de 43 de ani, si Vadim Andronic, de 22 de ani, au fost prinsi in timp incercau sa introduca in tara droguri de mare risc si arme din Republica Moldova.

Mai mult, in urma verificarilor facute, s-a stabilit ca cei doi erau chiar membrii unei retele de crima organizata. In urma controlului efectuat asupra autoturismului marca Audi A6, inspectorii vamali au descoperit sub bancheta din spate a autoturismului patru comprimate de forma rotunda si culoare roz, precum un plic de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 22 minute
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 29 minute
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Funcţionari de la Medicină Legală Constanţa, acuzaţi de luare de mită. Prejudiciul total este de 4 milioane de lei

Mediafax acum o ora
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a efectuat, luni, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economico-Financiare cinci percheziţii domiciliare şi la sed

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 3 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Ciucă, întrebat despre fotografia împreună cu Nicuşor Dan pe Arena Naţională: Mi-a plăcut foarte mult că a venit, pentru că asta arată cât de multă atractivitate are PNL şi cât de disperaţi sunt alţii să vină să facă o poză cu noi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat în legătură cu fotografia în care apare alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Arena Naţională, că i-a plăcut foarte mult că edilul a venit la el, ”pentru că asta arată cât de multă atractivitate ar

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 3 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

UPDATE Percheziții Constanța Procurorul Andrei Bodean instrumentează dosarul în care sunt anchetați trei asistenți de la morgă pentru luare de mită! (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Cercetările continuă în cazul celor trei asistenți suspectați de luare de mită pentru manipularea cadavrelor, respectiv îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital. Aceștia au fost reți

Zelenski: Absenţa lui Biden de la conferinţa din Elveţia ar echivala cu „aplauze la scenă deschisă pentru Putin”

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că, dacă preşedintele american Joe Biden va absenta de la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, aceasta ar echivala cu ‘aplauze la scenă deschisă pentru Putin’, transmite R

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/20°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°