Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos a devenit admiratorul lui Răzvan Lucescu

Publicat in Adevarul, vineri 20 octombrie 2006 ·

După o întâlnire pe care Copos a avut-o cu reprezentanţii Clubului Aristocratic Rapid, finanţatorul s-a arătat încântat de Răzvan Lucescu şi de faptul că a reuşit să-l "prindă" pe După o întâlnire pe care Copos a avut-o cu reprezentanţii Clubului Aristocratic Rapid, finanţatorul s-a arătat încântat de Răzvan Lucescu şi de faptul că a reuşit să-l "prindă" pe antrenor pentru doi ani. George Copos este, fără îndoială, un om sucit. După ce a criticat echipa în acest debut de sezon, precum şi campania de achiziţii realizată de Dinu Gheorghe şi Răzvan Lucescu, Copos pare să se fi liniştit. Astfel, după ce a ieşit de la o întâlnire cu membrii Clubului Aristocratic, patronul a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Răzvan Lucescu. "Pe Răzvan am reuşit să îl cunosc mai bine în aceste ultime zile. Este un om cu un caracter extraordinar, foarte pasionat de ceea ce face, un om pe care îl interesează în primul rând soarta jucătorilor, şi mai puţin contractul său. şi nu pot decât să mă bucur că avem o înţelegere pe doi ani cu drept de opţiune", a spus Copos. Totodată, oficialul giuleştean a anunţat că noul contract al căpitanului Vasile Maftei, valabil până în 2011, a fost înregistrat la LPF, iar în perioada următoare şi alţi jucători vor beneficia de contracte mărite şi i-a enumerat pe Dănuţ Coman, Artiom Karamian, Marius Constantin şi Ionuţ Rada. Au pierdut bani în UEFA Aflat pentru a doua oară consecutiv în Cupa UEFA, Copos a precizat că această competiţie nu îi aduce bani. "Am avut o reţetă financiară pe minus şi probabil că anul acesta va fi la fel, mai ales că vom avea şi un bonus pentru calificarea de pe locul 1 sau 2 din grupă. Dar important pentru noi este că suntem la acest nivel", a declarat finanţatorul, care a adăugat că incidentul din partida cu PSG din anul 2001, când stadionul Giuleşti a rămas fără nocturnă, nu se va mai repeta niciodată. "S-au luat toate m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 37 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 37 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 26 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°