"Povestaşul" Orhan Pamuk
şi istoria sa oficială
Pentru un "povestaş" care duce cu sine amintirile lumii, timpul este o iluzie. Iluzie este şi lumea prin care îşi poartă avuţia, cu ochii ţintă la nisipul din clepsidră, împătimit nu atât de spectacolul ei, cât de poveştile pe care le mai are de spus. Darurile lumeşti bucură, dar nu consolează. Orhan Pamuk, proaspătul laureat al Premiului Nobel pentru literatură, se bucură cu măsură, plăsmuind următoarea poveste. Pentru că, dincolo de gloria clipei, în care doar vanitatea noastră umană vede strălucind eternitatea, el ştie că nu dăinuie decât prin ceea ce spune, prin ceea ce mai are de spus. Înainte de eternitate, povestaşul se confruntă cu sine. Cu propria singurătate. Cu paginile care-i mai rămân de scris. Îşi aminteşte, poate, nel mezzo del cammin, de o remarcă a lui Carlos Fuentes: "Când eram tânăr, scriam pentru a trăi. Acum, la cincizeci şi patru de ani, scriu ca să nu mor. Ca şi Şeherazada, cea din 1001 de nopţi, voi trăi atâta timp cât voi mai avea o poveste de spus". "Povestaşul" Orhan Pamuk ştie, mai mult ca niciodată, că destinul său nu mai poate fi despărţit de Carte. Prins în capcana timpului, el are mai degrabă percepţia acută a duratei, în care trecutul, prezentul şi viitorul se întreţes pe cea mai delicată canava a lumii - cea a memoriei faptelor şi trăirilor colective.
Născut în 1952 la Istanbul, într-o familie din burghezia mijlocie, Orhan Pamuk a urmat iniţial studii de arhitectură la Universitatea Tehnică din Istanbul, pentru a abandona apoi această opţiune şi a absolvi Institutul de Jurnalistică al aceleiaşi universităţi. Din 1974 se consacră aproape în întregime scrisului, literatura devenind, astfel, miza exclusivă a existenţei sale, după ce cochetase, o vreme, cu pictura. Primul roman al lui Pamuk, Cevdet Bey ve Ogiullari (Cevdet Bey şi Fiii), apărut în 1982, este o
