Nu, nici o asemanare intre Sherlock Holmes si Sir Arthur Conan Doyle, creatorul sau: daca primul dintre cei doi isi punea la treaba celulele cenusii si se straduia sa nu le abata de la calea pe care au apucat-o, cel de al doilea recurge la randu-i la numitele celule, dar le obliga sa ajunga la concluziile la care el, Sir Arthur, vrea ca ele sa ajunga.
Se spune ca fotografia de mai sus este cea mai reprodusa imagine din secolul XX. Autoarea ei este Elsie Wright (avea 16 ani cand a facut-o) si o reprezinta pe verisoara sa, Frances Griffiths, cu sase ani mai mica, la Cottingley, inconjurata de zane ce danseaza. Frances Griffiths nu le priveste, caci - nu-i asa? - nu e dat oricui sa vada dragalasele ectoplasme. "Nu e dat oricui" vrea sa spuna aici "nu e dat oricarui muritor" (lui Frances Griffiths, in cazul de fata), dar nimic nu scapa aparatului de fotografiat.
Aparatul de fotografiat "vede" ceea ce sarmanului nostru ochi nu ii este dat sa vada. Vede, de pilda, ceea ce nici Muybridge si nici un alt muritor inaintea lui nu au vazut, si anume ca exista momente intr-un galop in care nici una dintre copite nu e in contact cu solul. Vede, de pilda, ceea ce Frances Griffiths nu vede (dar e vazut de Elsie Wright, precum si de Geoffrey Hodson, un mediu deosebit de sensibil si "un om incapabil de prefacatorie", spune Sir Arthur): zane, spiridusi si multe alte fiinte ce nu cad sub simturile noastre grosolane. Este ceea ce crede si Conan Doyle, care publica in 1922 dosarul "zanelor din Cottingley", The Coming of the Faries. Nu exista nici o indoiala pentru el ca fotografiile lui Elsie Wright nu sunt trucate, fotografii, la plural, deorece in afara celei de mai sus a mai facut vreo sase-sapte. "Toate obiectiile posibile si imaginabile au fost formulate si inlaturate", zice el, exagerand enorm. S-a spus, bunaoara, ca umbrele zanelor sunt diferite de cele ale oamenilor;