Daca turnam o picatura de vin intr-un butoi cu apa de canal vom obtine, conform unui murfism cunoscut, un butoi cu apa de canal. Daca turnam in schimb o picatura de apa de canal intr-un butoi cu vin vom obtine, ati ghicit, tot un butoi cu apa de canal. Lucrurile stau la fel si in ceea ce priveste reforma unui sistem.

E de ajuns ca doar un lucru sa nu fie la locul lui, e de ajuns ca o singura picatura de antireforma sa intre sau, mai bine zis, sa ramina ca un reziduu in acest proces, si rezultatele sint compromise. Sigur, sa vorbim in cazul Romaniei doar de o picatura antireformista ar fi dovada unui optimism exagerat.

De obicei, proportia este ceva mai mare, iar partea cea mai proasta este ca nici un proces autentic de reforma nu pare sa scape de contaminare. De exemplu, cel privind serviciile secrete.

Intr-un discurs tinut miercuri, presedintele a spus o multime de lucruri frumoase despre acest proces, cum trebuie sa se desparta SRI de mostenirea si imaginea fostei Securitati, cum trebuie sa respecte drepturile si libertatile individuale, cum trebuie sa fie sub control parlamentar s.a.m.d.

Un discurs total meritoriu, daca dl Basescu n-ar fi spus, la acest din urma punct, ca solutia pentru un astfel de control este increderea reciproca intre Comisia de control si SRI. Stupefiant.

Presedintele are, eventual, scuza ca atiti analisti par sa fie de acord cu afirmatia, cel putin intr-o directie, acceptind numirea dlui Maior pentru ca e un om de incredere sau respingind-o pentru ca nu e de incredere. Or, numirea dlui Maior trebuie acceptata exact pentru ca nu e un om de incredere. Caci „solutia“ respectiva este o evidenta contradictie de termeni.

Nimeni nu controleaza pe cineva sau ceva in care are incredere. Din contra, sint controlati cei in care nu exista incredere, si exact din acest motiv. Dincolo