Un scurt popas linistitor, intr-o dupa-amiaza detoamna, in casa lui Alice Barb si a lui George Ivascu.
In jurul lor exista o aura speciala, data de bucuria cu care se reintalnesc acolo, in locul pe care ei il numesc, cu bucurie, acasa. Dar si de obiectele ce le stau alaturi si vegheaza asupra lor ca niste ingeri pazitori. Intr-un colt sta trist un gramofon. Trist, pentru ca, in loc sa cante, se vede nevoit sa lase modernul CD-player sa sustina fundalul sonor. Toate au propria poveste si Alice vorbeste cu patos despre fiecare dintre tablourile si icoanele din casa.
Activi! Foarte activi. Astfel pot fi descrisi cei doi. George are o bogata activitate pedagogica la Catedra de actorie din Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, este director la fostul Teatru Mundi, iar Alice Barb nu conteneste cu proiectele regizorale. In acest univers, George si Alice stiu ca mai lipseste ceva. Isi doresc mult un copil. Momentan, rasfatatele casei sunt de natura pisiceasca: Zita, Sufletel si Casanova.
LA INCEPUT... Intalnirea lor poate fi pusa sub semnul unui lung sir de coincidente. Prima data s-au vazut pentru o secunda pe holul facultatii. Au facut cunostinta. La scurt timp s-au trezit colegi in echipa de amatori, condusa la vremea aceea de Constantin Fugasin, la Teatrul Ion Creanga. "Pe zi ce trece incep sa nu mai cred in coincidente, spune George Ivascu. Doar in intamplari. Cartea mea favorita in adolescenta era «Mos Anghel» a lui Panait Istrati, iar primul contract pe care l-am avut in strainatate a fost «Mos Anghel». Am avut prilejul apoi sa-l cunosc pe Iosif Sava, ca dupa emisiune sa aflu ca suntem nascuti in aceeasi zi, iar acum, Piata Iosif Sava sa fie aici, in apropiere de noi. Nu intamplator, iarasi, mama ma ducea cand eram mic la teatru. Nu la orice teatru, ci la Teatrul de Comedie. A fost primul teatru in care am pas
