Incaierare la festival
Vrancea. Doi tineri din localitatea vranceana Sihlea au ajuns la spital dupa ce s-au batut sambata seara cu mai multi focsaneni, la Festivalul Viei si Vinului "Bachus 2006". Bataia a avut loc in jurul orei 23,15, intr-unul dintre corturile in care se serveau bauturi alcoolice. In urma agresiunii, Remus H., de 22 de ani, a fost injunghiat in zona toracelui si a bratelor, iar Ianos M., de 23 de ani, a suferit traumatisme in zona capului. Incidentul a avut loc in ciuda prezentei fortelor de ordine, printre care 35 de jandarmi care patruleaza in zona Parcului "Nicolae Balescu", unde se desfasoara, in acest an, festivalul. (Mara Popescu)
Sate fara preoti
Botosani. Mai multe sate botosanene nu au preoti pe motiv ca acestia nu pot fi platiti. Potrivit protopopului Lucian Leonte, criza este cauzata de lipsa fondurilor pentru salarii, care ar trebui sa vina de la bugetul statului. In localitatile cu 50 pana la 100 de familii, preotii nu reusesc sa acopere din fondurile donate de enoriasi nici macar plata utilitatilor. "Intr-o astfel de parohie este imposibil sa slujesti pentru ca nu scoti nici macar salariul", a declarat protopopul de Botosani. Din acelasi motiv, au aparut cazuri de preoti sau sotii de preoti care pleaca sa munceasca in strainatate. (Mara Popescu)
Soferi premiati
Iasi. Soferii ieseni care purtau centura de siguranta au avut surpriza sa fie opriti sambata de politisti pentru a fi felicitati. Actiunea s-a desfasurat in mai multe orase ale tarii, printre care si Iasi. La orele pranzului, cei care treceau cu masina prin Piata Palatului si Piata "Mihai Eminescu" au avut sansa sa primeasca diverse cadouri, inmanate de cunoscutul pilot de curse Titi Aur. Peste o suta de soferi au fost premiati in cadrul actiunii "Centura de siguranta salveaza vieti", sustinuta de Grupul Petrom OMV. (Ionela Luchian)
Reve