Literatura orgiastica a lui Henry Miller a fost multa vreme alungata oficial din universitati, desi ea facuse cariera pentru stridenta si extravaganta dionisismului ei in mediul cultural underground al secolului al XX-lea. Ceea ce deranja in mod oficial era imaginea voyeurista a scriitorului proiectat ca un fel de satir tendentios de nesatios.

intrucit erotica violenta din scrisul lui Miller nu era perceputa cognitiv, ci doar senzorial, autorul a fost cu obstinatie taxat drept un obsedat sexual marcat de vulgaritate, indignind mentalitatea casnica si pudibonda. Mai tirziu, dincolo de erotismul agresiv, a fost perceputa, treptat, si excelenta acestei scriituri orgiastice (dar magistrale) stilistic, o stihie narativa voluptuoasa si fascinanta, seducatoare tocmai prin magma sa. Scriitura lui Miller viola de fapt ochii si urechile cititorilor neobisnuiti cu stralucirea diamantelor fatale. Era vorba despre un cataclism vulcanic de natura aproape pagina.

Portretizat destul de multa vreme ca scriitor vaginal ori erectil, Miller a fost perceput nu in ultimul rind ca un pervers ritualic, ca dezaxat si priapic, ca un picant (prea picant!) ce comitea o literatura pornografica. Desavirsirea si noutatea stilului sau au fost ingurgitate doar dupa oarecare vreme si acceptate de critica aproape cu scrisnete din dinti.

Atunci cind era vorba de critica oficiala; fiindca, neoficial, Miller a fost de la inceput considerat un geniu stilistic si un detabuizator mirobolant intr-ale erosului orgasmatic.

Scrisul lui Henry Miller are ceva halucinatoriu si delirant: pe linga orgia cuvintelor explodate exista, uneori, o pulbere fina de livresc care sublimeaza si daureste stridenta sexualitatii si cuvintele licentioase, irizindu-le.

Atit dipticul Tropicelor (al Cancerului si al Capricornului), cit si tripticul Rastignirea trandafirie (Sexus, Plexus,