Este unul din jucătorii care au stat cel mai mult în curtea Stelei în ultimii 16 ani, bifând şase sezoane în tricoul roş-albastru. A plecat din Ghencea în condiţii neclare, ajungând fără Este unul din jucătorii care au stat cel mai mult în curtea Stelei în ultimii 16 ani, bifând şase sezoane în tricoul roş-albastru. A plecat din Ghencea în condiţii neclare, ajungând fără să vrea la Jiul Petroşani, iar noul sezon, cel poreclit "micul Beckham" l-a început în tricoul lui FC Naţional. La 29 de ani, mijlocaşul Florentin Dumitru visează la a 16-a selecţie la echipa nţională.
- Florentin, cum e să fii clasat mai aproape de retrogradare decât de cupele europene?
- Este greu, normal. Nu ne aşteptam să începem campionatul atât de prost, dar nu ne este teamă de retrogradare. Este adevărat că suntem în zona periculoasă, dar vom avansa. Avem mulţi jucători tineri, care încep să se acomodeze. Obiectivul nostru este să jucăm cât mai bine, să luăm puncte de la Steaua şi de la Rapid.
- Au trecut aproape doi ani de la ultima ta selecţie la prima reprezentativă. Pe când următoarea?
- Eu mă gândesc în continuare la echipa naţională. Nu am mai vorbit cu selecţionerul Piţurcă, dar cred că mai pot face ceva pentru echipa naţională. Asta ar trebui să fie scopul oricărui fotbalist. Important este să joc, şi mai ales ca FC Naţional să aibă evoluţii bune, pentru că nu te cheamă nimeni dacă eşti la o echipă care trage la retrogradare.
- Crezi că România va fi prezentă la Euro 2008?
- Categoric. Naţionala noastră are şanse de calificare. Nu numai cu Bulgaria ar trebui să ne batem. Eu zic că putem învinge şi Olanda.
Steaua, un capitol închis
- Ai plecat pe neaşteptate de la Steaua. De ce tocmai Jiul?
- Plecarea mea la Petroşani a fost de conjunctură. Eu voiam neapărat să joc, şi Gigi Becali numai acolo mi-a dat drumul. Dar nu am putut rămâne.