Intre Turnu Magurele si Nikopol a existat pana nu demult fratia "micului trafic". Romanii traversau adesea Dunarea pentru sucul si caramelele bulgaresti. Vecinii, la fel: carau pe apa marfa romaneasca. Dar, pentru ca specula devenise rutina, traficul a fost inchis. Dupa ani buni, cu bani europeni, cele doua comunitati isi fac bac, sa-i uneasca.

Turnu Magurele e un port tacut si nu tocmai curtat de investitori. Viata economica a urbei de pe Dunare n-a cunoscut mari infuzii de capital, iar vechile intreprinderi s-au stins incet, dar sigur. Combinatul de ingrasaminte, uzina de aparate electrice si fabrica de conserve isi dau si ele ultima suflare. Turnu e plin de someri ca de icre, fondurile de preaderare le-au ramas destul de necunoscute, iar singurii straini care au fost atrasi de potentialul locului au vrut sa amenajeze aici un teren de vanatoare, dar pentru ca s-au impiedicat in niste meandre legislative, s-au razgandit. Doar un italian, dupa ce a produs in lohn o perioada, si-a deschis o manufacura si o fabrica de textile pentru piata externa.

VIZAVI. Nici in portul bulgaresc pereche, Nikopol, suflul economic nu e mai fervent. Nikopolul e flancat inca de schele gigant, ce amintesc de industria de odinioara si care, parca, nu-l lasa sa respire un aer nou. Combinatul de carton si de prelucrare a hartiei vechi din Nikopol, de cand a fost privatizat de austrieci, si-a trimis acasa aproape jumatate din muncitori. Populatia e mai ales varstnica, iar rata somajului e tripla fata de media pe tara. Si aici investitorii au venit, s-au documentat, dar, in fine, nu au fost convinsi. La un moment dat, au fost interesati de prelucrarea plantelor medicinale cultivate in zona, dar vazand ca nu pot avea un castig imediat, au renuntat.

HOPURI. Orfane de investitori, cele doua porturi au crosetat ceva vreme un proiect de trecere frontiera in zona si au obtinut pentr