Cladirile din piata centrala a orasului mai poarta inca insemnele canonadei dezlantuite la Buzau in decembrie 1989, o brambureala tragica, dar care a facut suficiente victime incat orasul sa-si asume, ori sa-i fie recunoscut, titlul de "martir". Rumorile au trecut, peste dosarele revolutiei s-au asternut straturi-straturi de praf, de nepasare si uitare, pentru ca, asa cum declara mereu fotbalistii, intr-o filosofie imbratisata cu drag de lumea romaneasca, "viata merge inainte". Pentru buzoieni insa, viata merge inainte ca racul: trebuie sa se intoarca in trecut spre a putea avansa.
PuTine lucruri s-au schimbat la Buzau in ultimii 17 ani. Cele mai vizibile se afla in reperele industriale: tot ceea ce altadata constituia miscarea, viata orasului - intreprinderile - zace azi inert in niste ziduri ce par sa se prabuseasca in orice moment. In rest, aceleasi blocuri, aceleasi magazine de la parterul lor - firmele noi sunt mai discrete ca in alte parti -, acelasi parc, Crang, cu parca aceiasi oameni facandu-si eterna si patriarhala plimbare de amurg pe aleile lui. Noutatile, cele vizibile sau mai putin vizibile, par a reinstaura putin cate putin trecutul urbei, clar marcat de statutul sau de loc de trecere, de tranzit si incrucisare de drumuri: piata, numita de localnici Gorbaciov, aduna nimicuri ale fratilor de peste Prut intr-o frenezie amintind de vechile iarmaroace, tabara de sculptura de la Magura se stinge pe an ce trece, inghitita de ierburi, de grafitti si de pet-uri, dovedind probabil ca a fost un implant artificial si ca descoperirile megalitice ale lui Ion Gheorghe erau doar frumoase bazaconii poeticesti, "Closca" nu si-a adunat nici acum toti puii acasa, iar Pietroasa este mai prezenta in rafturile magazinelor si pe mesele restaurantelor, ale carciumilor si bodegilor din zona, decat in vitrinele muzeelor sub forma tezaurului, fie el si in copie.
