Măsurată în ani calendaristici, îndeletnicirea lui Ion Ianoşi cu filosofia lui Constantin Noica a numărat cîteva decenii, de n-ar fi să luăm în seamă decît intervalul scurs între primele texte publicate de profesor, cele de la începtutul anilor '80, şi prima ediţie a cărţii de faţă, Constantin Noica. Între construcţie şi expresie, apărută în 1998, la Editura Ştiinţifică. Dacă acestui răstimp de studiu îi adăugăm amănuntul biografic că Ion Ianoşi a corespondat cu filozoful în ultimii ani de viaţă ai acestuia - iar 20 din scrisorile primite de la Noica sînt inserate chiar în paginile volumului -, ne dăm lesne seama că, departe de a fi rodul unei prelucrări exclusiv livreşti a unor note de lectură, cartea aceasta este rezultatul unei experienţe de viaţă. Tocmai de aceea, din multele volume apărute după 1989 pe marginea filozofiei noiciene, cea semnată de Ion Ianoşi inspiră încredere şi poate fi considerată un reper în exegeza actuală. Poate suna a precizare pedantă şi oarecum oţioasă, dar Ion Ianoşi este unul din puţinii intelectuali români care l-au citit pe Noica de la un cap la altul, şi unul dintre foarte rarii comentatori care s-au străduit să-i depisteze intuiţiile fundamentale din care i s-a născut filozofia. Iar ediţia actuală, cuprinzînd îmbunătăţiri, stilizări şi completări punctuale, deşi nu se deosebeşte în mod esenţial de cea apărută acum opt ani, reprezintă forma finală la care a ajuns profesorul în încercarea de a descrie opera lui Noica. Dincolo de conţinutul exegetic al volumului, sînt cel puţin trei lucruri care, la o lectură atentă, pot atrage atenţia. Mai întîi, intenţia autorului, una declarată făţiş, de a se mărgini la o descriere frustă a operei ca atare, titlu cu titlu şi perioadă cu perioadă, fără ambiţia auctorială a unei interpretări proprii privind gîndirea lui Noica. Cum însuşi Ion Ianoşi mărturiseşte, "mă preocupă cu prilejul de faţă textel