Evenimentele din 23 octombrie 1956 si, mai ales, incercarea liderilor maghiari de a suprima prin forta demonstratia pasnica a populatiei din Budapesta au demonstrat peremptoriu ca sistemul patronat de sovietici in Ungaria nu putea supravietui fara teroare si minciuna. Dupa ce oamenii s-au eliberat de frica si au descoperit solidaritatea, toate ingredientele care formau mirajul puterii comuniste s-au evaporat. Imensul aparat birocratic al partidului
s-a dovedit incapabil sa reactioneze si a inceput sa se dizolve. Armata si militia, institutii care, intr-un stat totalitar, au mai degraba rolul de a-i proteja pe conducatori de nemultumirile cetatenilor, au refuzat sa se alature represiunii. Mai mult, militarii trimisi sa sprijine actiunile fortelor de securitate au trecut de cealalta parte a baricadei, furnizandu-le chiar arme revolutionarilor. In aceste conditii, comunistii maghiari au fost nevoiti sa ceara Moscovei interventia militara impotriva propriului popor.
La 23 octombrie, cand izbucnea revolutia maghiara, sovieticii abia rasuflau usurati dupa ce se parea ca situatia din Polonia era in curs de normalizare. De altfel, Hrusciov a aflat vestea inceperii tulburarilor din Budapesta in timp ce dezbatea cu o delegatie din China ultimele evolutii de la Varsovia.
In timpul discutiilor, Hrusciov a primit doua telefoane din partea maresalului Jukov care-i raporta ca in capitala Ungariei se declansase o revolta in cursul careia cladiri ale partidului si ale guvernului fusesera atacate si-l informa ca oficialii maghiari au solicitat sprijinul trupelor sovietice stationate in Ungaria. Hrusciov s-a vazut nevoit sa-si intrerupa intrevederea cu reprezentantii Beijingului, pentru a se consulta cu ceilalti membri ai conducerii sovietice.
Prezidiumul CC al PCUS s-a intrunit de urgenta pentru a analiza situatia. Participantii au fost de acord cu sugesti
