Mă dezgustă minciuna. Lipsa curajului de a-ţi asuma greşelile, fie ele şi grave, lipsa puterii de a admite că, dintr-o condamnabilă dorinţă de a-ţi expune viaţa public sperând că alţii Mă dezgustă minciuna. Lipsa curajului de a-ţi asuma greşelile, fie ele şi grave, lipsa puterii de a admite că, dintr-o condamnabilă dorinţă de a-ţi expune viaţa public sperând că alţii vor leşina de invidie, te-ai compromis. Tocmai de aceea, nu voi pricepe niciodată cum de a putut Cristina Spătar, autointitulată regina nu-ştiu-cărui gen de muzică (dacă ştie ea ce este aia!), să-şi susţină public, la un post de televiziune, în direct, neprihănirea şi suprema cinste sufletească. Am aflat astfel cu toţii, ăia care am avut proasta inspiraţie să o urmărim, că, de fapt, ea este o victimă - scoateţi-vă vă rog batistele şi lăcrimaţi organizat!- că Mirco, cel care ar fi trebuit să o ia de soaţă (s-a trezit săracul la timp!), este un infam, un profitor, un nenorocit şi un ahtiat după publicitate! Ei, ca să vezi! şi nici nu se potrivea cu ea la asta! Deloc! Nu-mi imaginez cum de n-au sărit din scaune spectatorii când au auzit gogomănia că italianul este într-o superrelaţie cu ziariştii români, bine că am aflat şi noi asta!, şi că el era cel care-i suna să le dea poze şi informaţii despre inelele de 15.000 de euro pe care i le lua "victimei" Cristina, despre logodna fastuoasă şi plimbările cu elicopterul Nu-mi amintesc de vreun coleg de presă care să iasă la cafea cu Mirco şi nici n-am auzit să se converseze cineva cu el la telefon ca să schimbe impresii despre România. şi, credeţi-mă, în presa mondenă totul se află! Dar cel mai tare m-a dat gata povestea aceea siropoasă, cu tentă de peltea, care spunea că vinovaţi de ruptură sunt tot ziariştii! Nenorociţii ăştia, mă înţelegeţi, care au luat-o cu de-a sila pe regina neîncoronată şi nemăritată şi au pus-o să se dea în stambă, în văzul lumii, cu niş