De ceva vreme ma abordeaza, cand ies de la Biblioteca Academiei, un barbat potrivit de statura, tuns scurt si bine legat. Duce cu el, ori de cate ori il intalnesc, o punga de plastic. Se numeste Valentin Hurduc. Securisti la demonstratie
De ceva vreme ma abordeaza, cand ies de la Biblioteca Academiei, un barbat potrivit de statura, tuns scurt si bine legat.
Duce cu el, ori de cate ori il intalnesc, o punga de plastic.
Se numeste Valentin Hurduc. Prin anii inceputului de Era Noua se bucura de atentia presei. Se scria despre el in ziare, aparea la televiziuni, la vremea respectiva Televiziuni insemnand o singura Televiziune, TVR, zisa si publica, in realitate a Puterii.
Inainte de 1989, Valentin Hurduc s-a angajat in cateva actiuni subversive pe care Securitatea le-a catalogat ca fiind indreptate impotriva oranduirii socialiste. Tipograf de meserie, a reusit sa alcatuiasca o tipografie particulara. Acolo, la domiciliu, a tiparit manifeste, ba chiar si o publicatie pe sub mana, Luneta. Manifestele si ziarele erau difuzate de el impreuna cu vreo cativa tovarasi.
Dupa 1990 am avut multe experiente nefericite cu asa-zisii revolutionari, mai intai, si cu asa-zisii luptatori anticeausisti, mai apoi. Asta ma face sa fiu destul de prudent cu Valentin Hurduc, asteptandu-ma dintr-o clipa intr-alta la vreo iesire din tatani cu iz de patologie. Treptat-treptat, imi dau seama ca m-am inselat. Omul are umor si, sub acest semn, cade de acord cu mine ca Securitatea putea fi trasa pe sfoara de un roman inteligent, stapan pe miscarile sale.
De ce n-a pus mana pe el Securitatea?
Pentru ca Securitatea se misca greoi, dupa proceduri birocratice infinit multiplicate, in care plimbatul hartoagelor juca un rol decisiv. El era insa original, inventiv si, mai ales, motivat in actiunile sale.
Cad de acord cu aceasta ipoteza si, daca as avea t
