- Cultural - nr. 214 / 31 Octombrie, 2006 Eveniment editorial

Serafim Duicu, PARALAXE CRITICE (II) Avem, in Serafim Duicu, prin aceasta carte, un critic de vocatie, cu multa verva, verticalitate, care, din pacate, nu si-a exploatat suficient aceste resurse si disponibilitati, optand pentru cercetarea istoriei literare, ca prioritate. Lui Serafim Duicu i se potrivesc de minune judecatile de valoare pe care acesta i le-a aplicat lui Al. Piru: "Perspectiva universala, verticalitate in opinii, intuitii fine, asociatii si disociatii surprinzatoare, optiune clasica, echilibrata, polemica intrinseca, lapidaritate si operativitate in emiterea judecatii de valoare, spirit analitic si vocatie sintetica". Cu jovialitate si bonomie, Serafim Duicu, oricat ar fi putut parea de incomod, s-a asezat confortabil intre criticii actualitatii literare, acolo unde nu pareau prea multi dispusi sa se aseze. Cu siguranta, daca ar fi ramas in angrenajul Vetrei si daca editurile ar fi raspuns ofertelor sale in anii optzeci, Serafim Duicu ar fi fost incurajat sa nu-si neglijeze acest talant. "Paralaxe critice" e o carte de tinerete, insa de maturitate a judecatii, scrisa intr-un limbaj percutant, dar de consistenta academica, intr-un registru stilistic care anticipa o voce critica distincta, capabila de performante interpretative. N-au fost vremurile sub Serafim Duicu, ci, din pacate, Serafim Duicu sub vremi. Altfel, calitatile native oltenesti, educatia solida, si cultul corifeilor Scolii Ardelene ar fi dus cu siguranta la afirmarea unei autoritati critice targumuresene, care s-ar fi putut face auzita si respectata in concertul criticii si istoriei literare romanesti din ultimele trei decenii ale secolului trecut. Evaluate peste timp judecatile de valoare ale lui Serafim Duicu, se poate usor constata intuitia sa critica in cazul multora dintre cei pe care i-a citit si care nu aveau atun