Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vom intra în UE când nu vom mai fi”

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 1 noiembrie 2006 ·

Ieri, Asociaţia „15 Noiembrie 1987 Braşov” a organizat o conferinţă la care au fost invitaţi reprezentanţii „proaspeţilor” membri din Uniunea Europeană, pentru a povesti cum stă treaba după integrare. Tema dezbătută a fost „Integrarea europeană, experienţe şi perspective europene, valori, obiective, drepturi şi obligaţii comune”, conferinţa de ieri fiind o acţiune premergătoare manifestărilor dedicate revoltei muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, care vor începe în data de 14 noiembrie.

Ambasadorii Poloniei - Jacek Paliszewski, Republicii Slovace - Jan Soth, Cehiei - Peter Doklal, şi consilierul Ambasadei Ungare - Argyelan Gyorgy au arătat care sunt perspectivele următorilor ani, din prisma integrării. Gazdele conferinţei au fost Florin Postolache, preşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie”, iar prodecanul Facultăţii de Drept şi Sociologie, Cristinel Murzea, a fost mediatorul întâlnirii. Deşi era aşteptată să participe, ministrul Integrării, Anca Boagiu, nu a sosit la Braşov.

E mai bine

Înalţii oficiali au fost invitaţi rând pe rând pentru a lua cuvântul. Jacek Paliszewski (Polonia) a arătat avantajele pe care UE le aduce ţării respective, chiar dacă la început integrarea este privită cu scepticism. „După integrare, veţi avea posibilitatea să circulaţi liberi în Europa, să vă pregătiţi la universităţi de renume din Italia, Franţa, Germania. Integrarea în UE schimbă multe lucruri şi standarde”, a explicat ambasadorul Poloniei. Jan Soth (Slovacia) a arătat că integrarea înseamnă siguranţă şi lărgirea barierelor comerciale, precum şi deschiderea de pe piaţa forţei de muncă. Din punctul de vedere al cehilor – reprezentaţi de ambasadorul Peter Doklal - integrarea în UE este o investiţie de viitor. Consilierul ungar Argyelan Gyorgy a spus că recunoaşterea Ungariei în structurile europene este totală, iar drepturile şi obligaţiile s-au echilib

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a fost eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Press Alert acum 17 minute
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost eliberat condiționat, luni, potrivit deciziei Tribunalului Ilfov. Decizia este definitivă. Magistrații Tribunalului Ilfov au decis, definitiv, luni, desființarea hotărârii Judectoriei Sectorului 4, ca

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 2 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 26 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Se pregătește un nou tip de vaccin în Europa și SUA: Ce angajați vor fi obligați să îl facă. Țările au început deja să îl comande

Ziua News acum 46 minute
SUA şi ţările europene iau măsuri pentru a achiziţiona sau produce vaccinuri împotriva virusului gripei aviare H5N1 care ar putea fi utilizate la protejarea lucrătorilor expuşi riscului de infecţie din sectoarele creşterii păsărilor şi lactatelor, a

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Prognoza meteo pentru Dobrogea, în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 57 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19...

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°