Intre drumuri pe meleaguri straine, spectacole si emisiuni, Grigore Lese ne da o lectie de antropologie culinara. Iar satul de odinioara prinde iarasi a trai in povesti cat o viata de om, cu randuieli ce ne arata cat de straini de noi am devenit.
Servirea bucatelor, un ritual de mult timp uitat Pentru o astfel de lectie de viata am pasit un pic timid, poate chiar covarsit de povara unei vini ce nu e neaparat a mea, dar pe care o-mpartasesc si-o arat cu degetul, in conversatia de toamna tarzie, cu mustul ce-ncepe sa piste amintind de vinul aprig de Ajun.
"Gatesc foarte rar. Dar atunci cand o fac, pregatesc pesti de apa de munte prinsi de mine, pentru ca imi aminteste de copilarie", imi expune chestiunea scurt domnul Grigore Lese. "Dar primele aduceri aminte sunt de prin anii â60, cand mama se pregatea pentru sarbatorile de Craciun. Facea pancove (gogosi) si cozonac cu mac. Asteptam cu nerabdare Nasterea Mantuitorului pentru a merge la colindat si a gusta din bunatati". Ascult si parca ma prinde si pe mine dorul de-un foc de lemne ce, cu degete de lumina cand roscata, cand galbuie, isi anunta prezenta in cuptorul de pamant. "Pe atunci aveam parte de bunatati doar la Pasti si la Craciun. Era un rastimp special. In celelalte zile ale anului mancam mai mult malai copt pe vatra, ca pita era pe cartela", continua pasind in realitate. Dar vraja refuza sa se destrame.
Traditii vs. moda "In comunitatea taraneasca traditionala gatitul nu era considerat o activitate barbateasca. Femeile erau acelea care asigurau hrana zilnica. Sigur ca existau si exceptii cand barbatii gateau si, anume, la trecerea anumitor praguri: la nunti si pomeni. In momentul in care un membru al familiei pleca in lumea de dincolo sau in alta lume (prin casatorie), femeia, mai sensibila si prin urmare mai afectata de dezechilibrul produs in comunitate, era inlocuita de barbat. Se sacrif
