Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuierul, piesa de baza din hol

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 2 noiembrie 2006 ·

Patrunderea in interiorul unei locuinte se face, vrei-nu vrei, prin hol. Acesta reprezinta, de fapt, primul spatiu cu care, atit proprietarul cit si invitatii acestuia, intra in contact. Prima impresie conteaza asa ca amenajarea intr-o maniera cit mai eleganta sau mai interesanta a holului este mai mult decit necesara. Chiar daca este un spatiu de sine statator, holul nu trebuie sa fie amenajat diferit de restul camerelor, aceeasi linie decorativa trebuind respectata. Holul este singura incapere dintr-o locuinta care nu necesita un numar mare de obiecte de mobilier. Un simplu cuier, dotat cu tot ce trebuie, de la suport pentru chei pina la cel pentru umbrele, este indeajuns. Daca preferam cuiere in linii noi, renuntind la cele din lemn sau pal, de mari dimensiuni, care au incorporate toate cele necesare atunci va trebui sa achizitionam si alte obiecte aferente, ca suportul pentru umbrele si cel pentru chei, papucarul etc. Magazinele iesene care comercializeaza astfel de produse au in stoc diferite forme de cuiere. Cuierele moderne Liniile minimaliste ale mobilierului, cautate de ceva vreme de proprietarii aflati mereu in miscare si energici care prefera spatiile largi, neincarcate, sint respectate chiar si in construirea cuierelor pentru locuinte. Modelele variaza atit la nivelul materialului, a formei dar si la cel al pretului. Un cuier modern poate avea o forma simpla, fie asemenea ramurilor unor copaci, fie in forma de manunchiuri de bare. Culorile acestora sint in functie de materialele folosite. Exista o paleta larga de nuante de lemn sau bambus asa cum cuierele prelucrate din diferite tipuri de metale pot avea culoarea pe care o doreste proprietarul, de la negru pina la roz sau auriu, argintiu. Preturile pentru astfel de obiecte de mobilier, unele dintre ele fiind chiar adevarate obiecte de arta, variaza intre 700.000 lei si peste 3.000.000 de lei. Achizitionar

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 56 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 32 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum 55 minute
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 28 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum o ora
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°