Expozitia deschisa cu putin timp in urma la Galeria Veroniki Art ofera imaginea succinta a unui proiect care, fara a avea un program, a contribuit la pastrarea unei identitati artistice, intr-o perioada ce a pus la grea incercare statutul nostru cultural. Anul acesta s-au implinit treizeci de ani de cind, in conacul Marucai Cantacuzino si al lui George Enescu de la Tescani, artistii – muzicieni sau scriitori, dar mai ales pictori – au regasit atmosfera prielnica, normala, sa spunem, pentru a gindi si a lucra in deplina libertate.
Aici, in fiecare vara se intilneau – intr-o alcatuire mereu primenita, dar pastrind si un nucleu constant – pictori, graficieni, uneori si sculptori, singuri sau cu familiile, evadind din atmosfera inchistata a orasului in libertatea data de dealurile Tescanilor.
- Tabara de la Tescani
s-a internationalizat
Tabara de la Tescani nu a fost singulara, dar atmosfera ei a fost speciala. in jurul unor artisti ca Horia Bernea, Ilie Boca sau Ileana Micodin, initiatorii acestor intilniri, s-a format un grup care comunica mai mult in plan cultural decit in cel al gindirii plastice. Tescanii au fost un loc al comunicarii si mai putin un spatiu care a generat o anume orientare artistica. Asa se poate explica faptul ca aici, de-a lungul anilor, s-au intilnit artisti foarte diferiti ca orientare artistica, dar apropiati in planul comunicarii generale.
Locul are un farmec aparte, greu de definit la prima vedere. Despre istoria lui, despre personalitatea lui Enescu, legata de Tescani prin faptul ca acesta a petrecut mult timp aici, afli imediat. Dar atunci cind pasesti pe poarta conacului de la Tescani devii un alt om, simti forta unui spatiu cultural, asemeni unui loc de pelerinaj in care vii sa te incarci, in care gasesti salvarea atunci cind ai nevoie de ea. Acesta cred ca a fost rolul pe care Tescanii l-au avut pina
