Greu de imaginat un eşec mai îndelung pregătit decît cel înregistrat de premierul Tăriceanu prin nominalizarea lui Varujan Vosganian. A lăsat să se înţeleagă că va aplica o procedură riguroasă de selecţie, pe criterii pur meritocratice. Părea că meditează profund şi măsoară la milimetru CV-urile trimise. Cum a luat desemnarea comisarului ca pe o aventură personală, nici nu e de mirare că toată lumea s-a întors spre el, după ce de la Bruxelles a venit un "pas!" dureros: păi, ce făcuşi, domâle!
În criteriile sofisticate şi calculele sale minuţioase, premierul Tăriceanu nu a ţinut cont de contextul relaţiei dintre Comisie şi Parlamentul European şi de trecutul recent al acestei relaţii. În plus, a uitat că "omul nostru" din Bruxelles trebuie să fie cunoscut acolo.
Doar că preşedinele Comisiei, Barroso, ştia contextul şi i-a fost frică să meargă cu Vosganian în Parlament. În 2004, Parlamentul a prins gustul puterii reale şi procedura de validare a comisiei Barroso a fost cea mai problematică din toate validările de pînă acum. Prima propunere a Letoniei a trebuit să fie retrasă la semnalul că nu avea şanse să fie votată. Sînt două explicaţii care se dau. Prima şi cea mai comună ţine de faptul că doamna Ingride Udre, propusa Letoniei, conducea un partid implicat într-un scandal financiar. A doua explicaţie, mai puţin vehiculată, ţine de vederile sale economice liberale: cum era propusă pentru domeniul taxării, europarlamentarii de stînga au strîmbat din nas cînd au auzit că nu se opune scăderii taxelor în Est, ba dimpotrivă. Aşa că informaţiile legate de ceva nereguli financiare au venit la fix: după ce că e liberală, mai are şi un trecut dubios, jos cu ea!
În locul său a venit socialistul maghiar Lászlo Kovács. Foreign Policy a plasat pierderea de către un liberal favorabil impozitelor mici a portofoliului taxării pe locul 2 în topul "ştirilor p
