Dacă vorbim despre receptarea jungianismului în România, trebuie să constatăm că ea este încă şi mai firavă decît receptarea freudismului. Am putea începe istoria acestei receptări cu interesele teoretice ale lui Lucian Blaga, mai ales cele din lucrările Orizont şi stil, Geneza metaforei şi sensul culturii şi Despre gîndirea magică. Creatorului noologiei abisale îi datorăm şi o frază exemplară pentru nivelul mai general de receptare din acele vremuri (anii ’40), inspirată fără doar şi poate de un celebru vis inaugural al lui C.G. Jung: "Dacă la Freud inconştientul este cît pivniţa unei case, la Jung inconştientul este cît un imperiu subteran". Cînd nutreşti atari convingeri, în mod necesar trebuie să părăseşti un autor pentru altul, iar în cele din urmă să îi abandonezi pe amîndoi şi să-ţi creezi o nişă personală. Un traseu asemănător, dar în care etapa freudiană nu este evidentă, are şi Mircea Eliade, preocupat încă din anii ’30 de lumea arhetipurilor şi frecventîndu-l după război pe Jung la Ascona. Ulterior, va dori să se delimiteze de accepţiunile jungiene ale noţiunii de arhetip şi să instituie sensuri proprii. Să adăugăm listei noastre şi best-seller-ul interbelic (în 5 sau 6 ediţii!) al lui Ion Popescu-Sibiu, Doctrina lui Freud. Psihanaliza, către ediţiile finale, Jung bucurîndu-se de sensibil mai multă atenţie ca înainte; cartea Arhaic şi universal a lui Sergiu Al-George; şi interpretările, traducerile şi activitatea editorială de la Editura Trei ale lui Vasile Dem. Zamfirescu, care iniţiază în premieră o ediţie a operelor complete ale lui C.G. Jung, aflată azi în curs de desfăşurare. Cu aceasta, lista numelor semnificative pentru receptarea culturală a jungismului în România se încheie brusc. (Un inventar foarte scrupulos al referirilor româneşti la opera lui Jung poate fi aflat în excepţionala istorie a lui G. Brătescu, Freud şi psihanaliza în Român