"Să fim lăsaţi să ne liniştim", ar fi vrut mulţi români la începutul anilor â90. De pe urma unui "preşedinte pentru liniştea noastră" se ştie cum a profitat România. N-a lipsit mult ca izolarea şi tergiversarea reformei s-o coste aderarea la UE.
Modernitatea globalizată şi pariurile ei ne provoacă tot mai rapid în feluri multiple. Sfidarea teroristă nu e decît simptomul uneia din aceste provocări. Faţă în faţă cu progresul mondializării, ne regăsim frecvent identităţile fracturate, capacitatea de a ne adapta la o modernitate tot mai competitivă, tot mai complexă şi mai dinamică, asaltată, slăbită sau redusă la zero. În reacţie, intră în acţiune reflexul unei stabilizări prea puţin posibile în condiţiile "date", prin revenirea aşarnată la origini etnice, ancorarea îndîrjită în opţiunea noastră atee, agnostică sau religioasă, marginalizarea brutală a alterităţii şi lichidarea, mai întîi verbală, a "celuilalt". În acest fel nu-şi recuperează nimeni liniştea. Oboseala atinge cote paroxistice. Iar fructele mîniei ne distrug. Şi totuşi valorile nu-s de lepădat.
Ceea ce se petrece la nivelul indivizilor se produce şi la cel al instituţiilor şi organizaţiilor. Sindromul extenuării, the burnout-syndrom - după îl numesc anglosaxonii - e şi un fenomen colectiv, titra recent ziarul elveţian Neue Zuercher Zeitung, citînd psihiatri, economişti, politologi, reuniţi la Universitatea din Basel spre a dezbate chestiunea. Din discuţiile experţilor a reieşit că procesul epuizării mentale îi cuprinde nu doar pe indivizi, ci şi economii, politici şi societăţi, la nivel deopotrivă naţional şi internaţional. "Pentru că globalizarea, intensificarea concurenţei, crizele economice, evoluţiile democrafice, migraţia, şomajul şi, nu în ultimul rînd, lupta globală pentru performanţă, eficienţă şi excelenţă creează un climat dificil." Unii, puţini, reuşesc să se adapteze. Alţii,
