Seismul popular din 23 octombrie 1956 i-a inspaimantat pe liderii comunistilor maghiari, care s-au vazut siliti sa ceara ajutorul Moscovei. Sovieticii au decis sa aplice politica "biciului si a zaharelului". Astfel, ei
si-au desfasurat rapid tancurile pe strazile capitalei ungare, dar l-au impus in fruntea Guvernului de la Budapesta pe reformistul si popularul Imre Nagy. Interventia militara straina a exacerbat insa sentimentele anti-sovietice ale ungurilor si a dus la extinderea revoltei in provincie. La randul sau, Nagy a devenit seful unui Executiv care, desi controla cladirile guvernamentale, nu dispunea de nici o umbra de autoritate. Chiar daca era simpatizat de oameni, strada nu putea fi supusa, pentru ca in randul revolutionarilor nu se stabilise nici un fel de ierarhie si nu existau conducatori, iar atunci cand acestia au aparut, au inceput sa acuze lentoarea cu care actiona Cabinetul. Nagy a devenit prizonierul revolutiei, fiind nevoit sa faca concesii majore, care ajungeau, in mod paradoxal, sa alimenteze cereri si mai radicale din partea compatriotilor sai.
In replica la interventia militara sovietica, incepand din 24 octombrie, greva a paralizat capitala, apoi s-a propagat in toata Ungaria. In marile orase au aparut Comitete revolutionare care cereau retragerea Armatei Rosii, dar si indepartarea liderilor care se compromisesera. Desi sovieticii controlau situatia din punct de vedere militar, ordinea era departe de a fi restabilita. Pe bulevardele Budapestei se mai auzeau inca impuscaturi, iar autoritatile au oferit amnistia insurgentilor care acceptau sa depuna armele.
La ordinele Moscovei, Erno Gero a fost inlocuit din fruntea partidului de catre J?nos K?d?r, la 25 octombrie. La numai cateva ore dupa nominalizarea sa, el a tinut un discurs la radio in care s-a pronuntat in favoarea reprimarii brutale a oricaror actiuni de fronda fat