E liniste in Geneva. Si de atata liniste oxigenata simti ca aproape ai murit. Si-asa amortit, din plictiseala, te plimbi prin orasul in care viata se serveste in portii mici si cam nesarate. Se legumeste viata aici, pe malul Lacului L...man, de parca n-ar ajunge pentru toti. Ce ti-e si cu elvetienii astia! Vorbesc in soapta, merg agale, au privirile stinse si-n orice clipa reusesc sa fie egali cu ei insisi. Un oras mai degraba anost, usor confundabil, o urbe a griurilor felurite; orasul de langa lac, cazut in incantare dupa jetul ce-i stropeste intepenirea.
Zarea e insa ametitoare, infasurata in perdele de munti albastrii sau verzulii, cu fruntile albite. In dantelaria picturala, Mont Blancul e cuibul ingerilor de gheata, spre care cata, din cand in cand, Dumnezeu, obosit de truda-i divina. O zare inalta si placuta ochiului e un colac de salvare. Dar si o aspiratie. Inoti prin cotidianul plat sau involburat cu privirea agatata de cercul acela plutitor si nu mai ai vreme sa te lasi prada capcanelor zilnice. Te uiti mereu inainte si stii ca exista la cateva brate distanta ceva care-ti amana propria prabusire ori pierzanie. Doar astfel imi explic optimismul robust al muntenilor. Conturul ferm si inchis in marginiri apropiate are darul de a-i feri pe oamenii muntilor de depresii, de zadarnicia invecinarii cu necuprinsul anxios al campiei.
*
**
Restaurantul e inca gol. E sambata seara si elvetienii, de fapt un amestec pestrit de semintii venite din lumea larga, se scurg spre locantele din centru. In tihna cenusie a tavernelor se privegheaza sfarsitul de saptamana. Cu lumanari aprinse si licori imbalsamatoare. Localul se umple dintr-o data cu italieni si romani. Atmosfera se invioreaza brusc, si-n forfota dezlantuita am senzatia ca sunt altundeva, nicidecum in morocanoasa Elvetie. Patronul e macaronar. Un batran trecut de 60 de ani, lipsit de extrav
