Corespondentul sarb al lui Caragiale, Branislav Nusici, se bucura de o faima universala mult mai mare decat cea a satiricului roman. Cu toate acestea, Branislav Nusici e un scriitor mai slab decat Caragiale si, mai ales, mai putin profund decat grecul nostru. In mod paradoxal, Nusici e prea social, prea foiletonist pentru ca piesele sale, aduse pe scandura scenei, sa atinga universalitatea.
S-a spus despre Caragiale ca e un mare satiric. Un satiric al Romaniei burgheze. Aici se cer totusi unele nuantari. Interpretarile din ultimele decenii aduc in discutie o noua dimensiune a creatiei sale: rautatea fata de realitatile romanesti, funciarmente de mahala. Proza si teatrul marelui scriitor surprind o societate in care urbanitatea e inca un ideal. Caragiale n-a plecat la Berlin din nevoia de a trai mai bine. Asa cum il dezvaluie Corespondenta, autoexilatul era fascinat de Germania. Tara in care gaseste urbanitatea absenta din Romania. Branislav Nusici n-atinge rautatea scriitorului nostru. Unele schite, mai ales cele cu subiecte din razboi, mizeaza pe duiosie, pe sentimentele dragute, pitite in fiecare din noi. Cele mai interesante mi se par textele despre anii de scoala, timp care, pare-se, e condamnat sa cada sub taisul sarcasmului. Interesante ni se par si satirele sale, desi - sinceri sa fim - prea amintesc pamfletul, productie tipica omului indignat. Acestea apeleaza la unul dintre ticurile preferate ale satiricilor: descrierea marilor aglomeratii. Cu toate acestea, Caragiale ramane net superior lui Branislav Nusici.
Caragiale trebuie raportat insa si la alti satirici. La Gogol, de exemplu. Fata de scriitorul rus, satiricul nostru tradeaza o slabiciune de fond: absenta universului comic. Caragiale n-are o viziune hazlie asupra lumii. Gogol, de exemplu, vede comic in orice: in iubire, in personaje, in mesele de la han, in roata briscei. Pentru el, nu exis
