Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiar si laptele sugarilor este controlat

Publicat in Romania Libera, marți 7 noiembrie 2006 ·

Ieri a fost o zi a nervilor pe aeroporturile europene. Intrarea in vigoare a restrictiilor la transportul lichidelor si gelurilor autorizate a adus cu sine controale amanuntite si cozi la imbarcare, spre exasperarea pasagerilor. Multi dintre acestia s-au vazut in situatia de a le fi confiscate, fara sa inteleaga de ce, sticlute de parfum, alcool sau sampon ori tuburi de pasta de dinti. Chiar si laptele sugarilor este controlat. Explicatia e una singura: prevenirea atentatelor teroriste. Masura a fost adoptata pe toate aeroporturile din UE, dar si din Norvegia, Elvetia si Islanda. Pasagerii care pleaca pe calea aerului din aceste tari nu vor mai putea lua cu ei la bord decat flacoane sau tuburi cu un continut sub 100 de mililitri. Ca si in alte parti, pe aeroporturile pariziene Roissy si Orly pasagerii au fost nevoiti sa se supuna unui control amanuntit inaintea urcarii in avion. Unii confisca, altii injura Efectivele controlorilor au fost suplimentate cu 500 de persoane, dar chiar si asa asteptarea s-a prelungit, iar nervii unora au cedat. "E o munca de ocnas. Majoritatea pasagerilor nu cunosc noile masuri si sunt socati ca li se confisca produse. Multi ne injura", declara pentru AFP coordonatoarea unei echipe de controlori. Langa poarta de securitate troneaza un sac plin cu deodorante, sticle de bautura si parfumuri, toate confiscate. "Unui pasager i-am confiscat o cutie cu bomboane cu lichior, pentru ca era vorba despre o cantitate lichida ce depasea 100 de mililitri", relata femeia in uniforma. Saculetul cu lichide Pentru a fi transportate in cabina, recipientele cu lichid (avand fiecare o capacitate de cel mult 100 ml) vor fi ambalate intr-un singur sac din plastic transparent, inchis, cu capacitatea maxima de un litru, de tipul pungilor de congelare utilizate pentru frigider. Fac exceptie medicamentele, biberoanele si produsele duty-free cumparate de pe aer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 53 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 2 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum o ora
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Ministerul Finanţelor împrumută 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 6,10% şi 6,68% pe an

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Finanţelor a împrumutat joi suma totală de 3,03 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 6,10% şi 6,68% pe an. În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmar

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 26 minute
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum o ora
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 4 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

RĂZBOIUL din Ucraina, ziua 855. UE semnează un acord de securitate cu Kievul

Gandul acum 3 ore
Războiul din Ucraina a ajuns joi în ziua cu numărul 855, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Principalele evenimente din Ucraina UE urmează să semneze joi un acord de securitate cu președintele Zelenski. Documentul va pre

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/32°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°