Începând de anul viitor, medicamentele vor ajunge mult mai uşor, şi în mediul rural, a promis ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Astfel locuitorii de la sate nu vor mai fi nevoiţi să facă drumurile lungi la oraş, pentru a-şi procura medicamentele necesare. Potrivit proiectului ministrului sănătăţii, farmaciile caravană vor ajunge în mediul rural. Acestea vor fi aprovizionate cu stocuri suficiente de medicamente, ce vor putea deservi, într-o singură săptămână, patru comune. Proiectul este planificat să se deruleze de anul viitor. Tot pentru anul viitor, ministrul Sănătăţii mai pregăteşte lansarea unui program de dezvoltare a medicinei primare în mediul rural. "Pregătim un program de dezvoltare a medicinei primare în mediul rural, pe care vrem să îl lansăm anul viitor. Suntem în faza de prospectare", a declarat Nicolăescu. (A.O.)