Soseaua dreapta ca in palma, proaspat pavata, incepe brusc dupa un drum cu hartoape si indicatoare "Atentie, cad stanci!" imediat ce intri in judetul Caras-Severin. Prima localitate din judet, Cozla. Un loc desprins de realitate si aflat intr-o perpetua amortire o data cu inchiderea minei.
Griul trist al Cozlei, cu blocurile sale saracacioase si partial locuite, ramane undeva in urma, iar clisura isi redobandeste culoarea o data ce intri in Berzasca. O localitate linistita, vecina cu Dunarea aproape de cand se stie. E atata liniste, ca doare. Afara fulguie usor, iar frigul, accentuat de un vant care usuca si imbatraneste, ingheata tot. Oameni si natura.
NEMULTUMIRI. O luam la pas incet prin Berzasca, un conglomerat omogen de case vechi si noi. Fumul iese domol prin cosurile caselor, iar noi ne inchipuim ce bine ne-ar sta pe frigul asta langa o soba in care trosnesc lemnele, cu o ceasca de ceai sau de cafea aburinda. Case pe stanga, case pe dreapta. Unele mai dichisite, altele renovate partial. O curatenie sobra te invaluie de peste tot, de prin case, de prin curtile caselor sau chiar de pe drumuri. Tinerii din Berzasca ori fac naveta la Orsova sau Moldova Noua, ori au plecat de mult in Timisoara sau Resita. Au mai ramas doar cei care au ales Dunarea, clisura si un colt de liniste. O liniste ce nu se mai termina. Sparta uneori doar de problemele batranilor, care trebuie sa mearga kilometri intregi la Moldova Noua pentru un pumn de medicamente compensate, sau de cele ale tinerilor ramasi aici, someri, o data cu inchiderea minelor de la Cozla si Baia Noua. Vocile lor se mai aud, iar degetele arata acuzator spre autoritati cum unii si-au facut case cu materiale de la stat pentru ca au fost sinistrati, desi in Berzasca nu au fost inundatii, cum ca sala de sport (a 335-a din programul lui Adrian Nastase) se afla undeva prin balarii, in mijlocul gunoaielor, ca l