În anul 1508 din iniţiativa lui Radu cel Mare, domn al Ţării Româneşti apare "Liturghierul" slavon, ieşit de sub teascurile călugărului sârb Macarie, prima carte tipărită în Muntenia.
Cultura română, puternic influenţată de Biserica ortodoxă adusă în ţară de popoarele slave, a făcut ca unele din primele traduceri ale cărţilor în limba română să fie textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psalmul Şcheiei – Psaltirea Şcheiană – şi Codicele Voroneţean, sunt texte religioase scrise în Maramureş, probabil cu ajutorul Huţiţilor.
După 150 de ani, de la aceste prime scrieri, mai precis la 10 noiembrie 1608, în 10 noiembrie, să apară Biblia tipărită în limba română. Textul a fost definitivat, din iniţiativa domnitorului muntean Şerban Cantacuzino de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu.
Primele eforturi de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu tipărirea în 1582 în Orăştie a Paliei de la Orăştie – o traducere a primelor cărţi ale Vechiului Testament – de Diaconul Şerban, fiu al Diaconului Coresi. Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordaş iar traducerea a fost verificată pentru corectitudine, folosind traducerile Bibliei existente în limba maghiară. Totuşi, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, când călugării de la mănăstirea Snagov de lângă Bucureşti, au tradus şi tipărit o biblie în română în anul 1688, numită "Biblia de la Bucureşti".
De la tipărirea primilor psalmi ai bibliei în limba Română au trecut 398 de ani, timp în care Biblia a ajuns să fie considerată cartea de căpătâi a omenirii, cartea cea mai des reeditată, tradusă, adăugită, modernizată, combătută, iubită, denigrată şi iarăşi ocrotită. Întreg mapamondul poartă discuţii pro şi contra Bibliei. Mai ales în ultimul timp au apărut
