Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica pentru Irak

Publicat in Romania Libera, vineri 10 noiembrie 2006 ·

Plecarea lui Donald Rumsfeld din fruntea Pentagonului, la doar cateva ore dupa anuntul victoriei democrate in Congres, creeaza conditiile unei schimbari a politicii americane in Irak. Dupa ce l-a aparat timp de mai multe luni pe secretarul Apararii impotriva cererilor de demisie, presedintele George W. Bush l-a inlocuit pe cel care intruchipa rigiditatea in conducerea unui razboi. Nu mai departe de saptamana trecuta, Bush spunea despre impopularul Rumsfeld ca face o "treaba fantastica". Dar, dupa ce a recunoscut ca "numerosi americani au votat pentru a-si exprima nemultumirea in legatura cu lipsa de progrese in Irak", liderul de la Casa Alba n-a ezitat sa-l faca pe acelasi Rumsfeld sa plateasca pretul cel mai greu al infrangerii republicane. Imediat dupa victorie, democratii, prin vocea viitoarei presedinte a Camerei Reprezentantilor, Nancy Pelosi, au afirmat raspicat ca "este nevoie de o schimbare de directie din partea presedintelui Bush, iar un bun inceput ar fi inlocuirea conducerii civile de la Pentagon". La 45 de minute dupa aceasta declaratie, presedintele american asigura ca Pentagonul va avea o noua conducere. Procedand astfel, Bush a dovedit o neobisnuita flexibilitate si o rara dorinta de a colabora cu adversarii politici. Succesorul lui Rumsfeld este Robert Gates, fost director al CIA si membru al unui grup de lucru insarcinat cu elaborarea de recomandari pentru depasirea situatiei dificile din Irak. Nominalizarea lui Gates a fost salutata unanim de democrati. Despre ce "perspectiva noua" va fi vorba? Primele precizari vin chiar de la Bush: "Observatorii si inamicul vor spune ca (...) America va pleca din Irak. Raspunsul este nu. Democratii vor sprijini trupele noastre asa cum au facut-o si republicanii". Nici conducerea de la Bagdad nu crede ca va urma o retragere a celor 150.000 de militari americani. "Ne asteptam ca noul secretar al Apararii sa ne

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanţa: Un student i-a dat foc unui profesor, nemulţumit de nota obţinută la examen

Mediafax acum 41 minute
Poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 12.30, cu privire la faptul că, în incinta unei universităţi din Constanţa ar fi avut loc un incident între un cadru didactic şi un student. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au consta

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 2 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

UPDATE - Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro / Bodgan Ivan: Platforma are deja 2,2 milioane de utilizatori şi a procesat 3 milioanr de tranzacţii

News.ro acum 37 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitali

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum o ora
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum o ora
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum o ora
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Mureşan: Ne aşteptăm ca von der Leyen să fie nominalizată pentru un nou mandat de preşedinte al CE

Mediafax acum 50 minute
Siegfried Mureşan scrie, joi, pe Facebook, că liderii Uniunii Europene se reunesc în Consiliul European, la nici trei săptămâni de la alegerile europarlamentare, pentru a ajunge la un acord privind principalele funcţii de conducere la nivel european

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 2 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°